Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Negru Vodă se înverzește cu bani europeni

Zoom Negru Vodă se înverzește cu bani europeni

Ca orice localitate care se respectă, orășelul Negru Vodă a accesat niște bani europeni. Ca să facă orașul frumos, mai verde și mai prietenos pentru cei cîteva mii de locuitori. Să le facem în ciudă vecinilor bulgari, care vor privi peste graniță și se vor minuna cînd vor vedea cît de verde e Negru Vodă. Și cîți verzișori a accesat micul orășel, căci numai lucrările de peisagistică au consumat ceva mai bine de 5,6 milioane de lei plus TVA. La care se mai adaugă încă vreo 12 milioane pentru locuințe sociale, căci doar e proiect mare și are UE bani. Pe data de 20 mai, contractul de 5,6 milioane, pentru servicii de peisagistică, a fost atribuit firmelor MDC Actual Building și Daf Consulting Star SRL, ambele din Constanța. Asta pentru că cele două companii au avut cea mai bună ofertă, întîmplător și singura. MDC Actual Building este, de altfel, destul de obișnuită cu banul public, în special prin Constanța și după 2020, după ce a început să meargă la licitații cu niște firme bine conectate în politica județului. Că timp de cîțiva ani înainte nu adunase cine știe ce. Anul ăsta a fost însă unul cu mare noroc, după ce, surpriză-surpriză, cu cîteva săptămîni înainte să prindă contractul de peisagistică, cei de la MDC Actual Building au cîștigat și contractul de 12 milioane de lei, în cadrul aceluiași proiect cu finanțare europeană, pentru construirea de locuințe sociale.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia