Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nenea Crin, zis și venin

Zoom Nenea Crin, zis și venin

Crin Antonescu ieșise relativ OK din politică acum zece ani. De data asta vrea să se asigure că nimeni n-o să-l mai cheme, n-o să-i mai deranjeze picoteala bruxelleză.

„Două secte dezlănțuite au ocupat România electorală și dau o bătălie apocaliptică. Țara nu e lăsată să stea în case, goarnele mobilizării sună din greu, războiul total se consumă în toată splendoarea, fiecare tabără promițând exterminarea, măcar la figurat, a celeilalte“, asta scrie Crin, omul care n-ar fi permis ca în aceste sfinte zile de mai să se desfășoare mobilizări electorale, mitinguri sau postări panicarde pe rețelele de socializare. Par fix cuvintele unui cribdos care nu știe să piardă. Ceea ce părea unul dintre puținele lucruri pe care Crin chiar le stăpânea. Și nu o zic la mișto.

Crin Antonescu prezintă confruntarea de azi ca pe una între Petrov și Călin Georgescu. Așadar între Băsescu și delirant. E nedrept. Chiar e nedrept să ne spună asta unul care a fost candidatul PSD-PNL, unul care garanta pe mai departe stabilitatea dezastrului și, mai ales, funcția de premier pentru cel mai murdar premier.

Îi poți înțelege lui Crin Antonescu supărarea de moment, dar momentul a cam trecut. Pare că abia acum îl cunoaștem în această campanie, pare că abia acum vedem în ce l-au transformat cei zece ani de pauză: într-un nene înăcrit, plin de frustrări.

2.918 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. #1

    Nenea Crin ,zis și venin, are loc în lanul de pelin.
    Amin!

  2. #2

    Preferați pe cineva care sărută obrazul pe care l-a scuipat? Cred că am văzut acest spectacol de prea multe ori… Azi ne înjurăm, iar mâine suntem prieteni: așa au făcut si CG cu Simion, care s-au “împăcat” când a venit comanda de la Moscova, în condițiile în care înainte de alegerile din 2024 CG nu îl scotea pe Simion din “băiatu’” – de parcă era un redneck din SUA învățat cu prostul obicei de ai lua pe ceilalți de sus cu formula de adresare “boy”… Sau PSD și PNL care se ceartă urât și apoi se împacă și sunt “buni prieteni” și apoi o iau de la capăt. Sau USR care țipă “M*** PSD” și “PNL e brelocul PSD” și apoi își pun cenușă în cap și le cer tot ăstora să vină cu ei la guvernare, măcar din aritmetică…
    Am văzut atâta ipocrizie și atâtea jocuri și învârteli. Și oameni care se dezic de ce au spus acum o lună ca să dea bine în presă – să bage capul în poză cu “băieții noi”… Ce demnitatea e în asta? Ce însemnătate mai are cuvântul unui om care face asta? Vă spun eu: Are la fel de multă valoare ca promisiunile alea tâmpite ale lui Simion cu casele!
    Eu unul prefer un om consecvent. Iar Crin este consecvent în ceea ce a spus, atât despre Simion cât și despre Nicușor. Este consecvent în ceea ce a spus despre Băsescu. Spuneți-mi unul dintre cei doi candidați sau vreunul dintre cei care au fost în turul I care a stat cu Securitatea în față? Spuneți-mi unul care nu și-ar fi trădat prietenul în fața Securității? Spuneți-mi unul care s-a luat de Simion în afară de Crin până la turul II? În afară de #Anti-Sistem (de parcă ar fi Vaticanul și nu ar aparține aceluiași “sistem” politic…) nici unul dintre ceilalți candidați nu a avut nimic de spus: au avut o problemă mai mare cu prostănacii din PSD-PNL (că trădarea lor față de Crin asta a și dovedit: că sunt niște prostănaci care nu au înțeles gravitatea situației…) decât cu fruntașii extremiști de la AUR și POT…
    Și e foarte adevărat ce spune despre cele “două secte”: este securism rusesc versus securism băsist. Mai toți cei care au fost în spatele lui Băsescu sunt acum în spatele lui Nicușor (inclusiv Băsescu însuși – s-a șters cu buretele colaborarea lui cu Securitatea aparent…), la fel cum aghiotanții lui CG din AUR și POT care țipau inepția cu “Vrem turul doi înapoi” sunt acum în spatele lui Simion. Ambele grupări se iau de oamenii care, în mod legal de altfel, consideră că niciuna dintre părți nu îi reprezintă și aleg să nu voteze în turul II: mesajul amândurora e clar: “Nu votezi Simion sau nu votezi Nicușor atunci ești pleava societății. Dacă nu ești cu noi atunci ești împotriva noastră.” Vin cu aceleași lozinci: diferența e că unii se pretind “suveraniști” când ei de fapt sunt niște oportuniști pro-ruși care funcționează pe strategii GRU, iar ceilalți se declară “pro-europeni anti-sistem” când de fapt vin cu aceleași metehne ca PSD și PNL și cu oameni vechi de-ai lui Băsescu. Niciuna dintre aceste tabere nu este de fapt pro-română: ambele stau cu mâna întinsă, ba la ruși care ne-au violat femeile, ne-au omorât oameni, ne-au furat teritorii, ne-au impus o dictatură și securism și ne-au furat tezaurul; ba la occidentali care nici măcar nu ne invitaseră la consiliile de securitate până să îi rugăm și cărora le convine să primească doctori, ingineri, asistenți de bătrâni, culegători de sparanghel și căpșuni de la noi, dar după își bat joc de noi. Normal că nu ne respectă nici occidentali: pentru că majoritatea nu a ales un om ca Crin care avea ceva de spus, care avea o voce …. Majoritatea a ales în schimb un mincinos patentat și un plăpând autist. Dacă are impresia cineva că “salvarea” vine de la Simion (și prin el “de la răsărit”, sau pe șleau de la Moscova) sau de la Nicușor (care nu a fost în stare să dea o semnătură pentru un spital oncologic pentru copii bolnavi de cancer…) se minte singur. Dar na… așa au făcut și cei care au votat Băsescu și Iohannis cu sufletul împăcat și mulți i-au blestemat după… Da Ciolacu a fost un premier groaznic. Un om care a întruchipat “țărănia” și “mârlănia”… Dar nici cu Emil
    Boc, Victor Ponta, Ludovic Orban și Cîțu nu a curs lapte și miere să fim sinceri. Toți ăștia au fost: țărănoi, semi-docți, mediocri, incompetenți și lingăi.
    Închei prin a mai atrage atenția asupra unui lucru: uitați-vă, vă rog, la cât de aproape este scorul lui Nicușor de scorul lui Simion în diaspora din Rusia și Belarus (e adevărat sunt puține voturi acolo, dar totuși sunt). Mă îndoiesc că acele voturi pentru Nicușor sunt de la disidenți ca Navalnîi (or fi câțiva mai răzleți nu zic)… Iar Becali a arătat mesaje în care Simion îi spunea că e mai mult ca sigur că finala va fi între el și Nicușor Dan. Asta e finala pe care cred că rușii și-au dorit-o – pentru că într-un fel sau altul tot le va ieși ceva: ori un președinte supus intereselor lor (cel mai convenabil pentru ruși), ori un președinte mult prea slab ca să li se opună (unde mai pui că are ca apropiat un afacerist pro-rus ca Matei Păun).
    De acum, mai departe face fiecare cum crede că este mai bine. Ideal ar fi: să o facă fără a găsi țapi ispășitori pe cei care sunt scârbiți de cei doi candidați (ambele tabere o tot freacă că “trebuie” să se facă nu știu ce nimic… nu “trebuie” nimic: votul e o alegere și există și alegerea de a nu vota) fără a se da “dac liber” când habar nu are de ce e măreț Burebista sau măcar cine a fost, fără a scanda silabisit “Si-mi-on” sau “Ni-cu-șor” (că asta e cultul personalității – nu am văzut astfel de spectacol la Crin, Lasconi sau Șandru), fără #Anti-Sistem, fără a întreba stupid “Da’ ce ne-au făcut rușii? (probabil străbunicile și bunicile acelor persoane nu au fost nevoite să se ascundă ca să nu le batjocorească brutele alea de căzăcioi…), dar și fără a pretinde că un compromis este ceva durabil.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia