Nimic din ce s-a întâmplat economic și financiar după alegeri nu a fost discutat măcar în campania electorală. Probabil cea mai aeriană, extraterestră campanie electorală. Nimic despre taxare, nimic despre inflație, nimic despre ajutoare de căldură ori consum pentru pensionari ori persoane defavorizate. Pentru ca imediat, dar imediat după alegeri să asistăm la o avalanță de măsuri care reconfigurează atât planurile de biznis, cât și planurile de supraviețuire ale cetățenilor. Știri ca aceasta: „România conduce în continuare topul scumpirilor din UE. Rata anuală a inflației a ajuns la 5,5% în decembrie. În UE, rata anuală a inflației a urcat în decembrie până la 2,7%, de la un nivel de 2,5% în noiembrie, iar România este, pentru a zecea lună la rând, țara cu cea mai ridicată inflație din blocul comunitar“ se pierd în știrile de tip „trenuleț“ care descriu realitatea românească. Fix acea realitate la care nu s-a făcut nici cea mai mică referire în campanie. PSD, PNL, USR nu mai propun de mult timp nimic concret referitor la viața românilor, ascunzându-se după sperietoarea extremismului și, tocmai prin asta, suflându-i în cur și ducând-o la cote halucinante.
Ruperea discursurilor partidelor de realitățile cetățenilor și guvernarea prin „vă mai dăm 3% și 500 de lei pe card“ a tot degradat nivelul de trai, a tot degradat cifrele României, iar în final Guvernul PSD-PNL face austeritate după același guvern PSD-PNL care a asigurat stabilitate. Nici cel mai prost dintre suveraniști nu poate să înghită o astfel de prosteală.
Bine zis!
Am tot zis (într-un grup de amici) că nu poți cheltui ca o țară dezvoltată dacă taxezi ca un paradis fiscal. Fondurile europene și împrumuturile (tot mai costisitoare) nu pot compensa. Bine era dacă se implementau măsurile astea pe creștere economică (ante pandemie, era ideal). Acum evident că vor conduce la recesiune.