Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nici fabrică, nici pușcărie, nici când o fi gata nu se știe

Zoom Nici fabrică, nici pușcărie, nici când o fi gata nu se știe

Era o vreme când instituțiile statului nu mai știau cum să facă și să dreagă ca să crească condițiile de confort și siguranță pentru pușcăriașii țării, că prea ne săturaserăm să ne arate băieții și fetele cu coadă pe la CEDO, că sunt ținuți în condiții inumane. Între timp s-a cam rezolvat problema, totul e uman, Justiția duduie, faptele trec prin malaxorul prescrierilor, iar la mititica e bine și frumos, nu mai plânge nimeni de dorul condițiilor umane. Planurile de modernizare a pușcăriilor au rămas însă în vigoare, așa cum și bugetele pentru astfel de acțiuni au rămas să fie golite.

Un exemplu în sensul ăsta este este penitenciarul pentru femei de la Ploiești, Târgșorul Nou, unde statul plănuia să transforme vechea fabrică de textile în spații de detenție care să poată să adăpostească 240 de persoane. Azi-mâine se împlinesc patru ani de când administrația penitenciarului a scos la mezat contractul pentru respectiva transformare, una care ar fi trebuit să dureze sub doi ani și să coste puțin peste opt milioane de lei. Timpul a trecut așa cum trece pe la noi, iar contractul semnat cu Ascent Proconstruct, GED Project și Vallys Deco SRL, asociere care a avut și singura ofertă, cum se face la licitațiile de pe la noi, a trecut prin mai multe modificări. În vara anului trecut au apărut nu mai puțin de opt acte adiționale care au prelungit termenele de execuție, că nu e nici în ziua de azi încheiată treaba, după care au mai fost antamate și niște lucrări suplimentare, că nu se pupă socoteala de acasă cu cea din Târgșor, iar mai apoi s-a trecut și la modificarea prețului, care, urmare a unui act adițional semnat pe 28 ianuarie anul ăsta, a ajuns la 10,5 milioane de lei plus TVA.

1.348 de vizualizări

1 comentariu

  1. #1

    — Unde mergi?
    — La cules de râme.
    — Ce, ești pescar?
    — Nu. Sunt Alexandru Cristorean, făcătoriu de rime. Am un borcan plin aici. Mă gândesc să le vând și la profesori. O sută de lei pancarta. Ce zici? O să găsesc niște fraieri ca să le cumpere?
    — Rime să fie că Cațavenci avem destui.

    Exemple:

    1. Petrov a turnat, Băse are de recuperat
    2. Brânză dacică din lapte de vita argentiniană ori vacă sfântă indiană
    3. Savonea sesizează, CCR analizează
    4. Butaforie și vrăjeală, proiect de Primăria Generală
    5. Justiție digitalizată, mai scump, dar întârziată
    6. Gara de Nord între modernizare și o nesfârșită amânare
    7. Alianța s-a crăcit, că-i durea în deficit
    8. Din reformă în reformă, reformăm Armata mai mult de formă
    9. În 2 Mai 4 e cam prea, dar 8 mai dă-vă-n plaja mea!
    10. Statul a dat, statul a luat, bugetul din Energie fie lăudat
    11. Servicii de procedură, de-am votat încă o tură

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia