M-a intrigat o remarcă dintr-un comentariu la un sitcom românesc numit Discutabil:„Ia uite, dom’le, Teatrul nu a murit, e doar amorțit de virus și deja s-au organizat corbii care să-i ciugulească ochii”.
Șușă sau ciubuc, așa li se spune încropelilor cu iz artistic menite să mascheze forțarea unui soi de bacșiș chelneresc de la sponsori. Există dintotdeauna o specie de actoripentru care,laobraznica lor întrebare: „Cât mai e până la Hamlet?“,ca în bancul cu ardeleanul și Clujul, viața le răspundela un moment dat:„No, apăi de-amu-i departe!“.
Totdeauna au mișunat indivizi descurcărețicare, pe timp de criză, se orientează imediat să-ți facă rost de produse care nu se găsesc: țigări, cafea, alcool, blugi etc. Li se spune bișnițari. Apele învolburate ale timpurilor de schimbare scot la suprafață gunoaiele. Lumea teatrului are și ea bișnițarii ei.
Nu se duc chiar la nunți,pretinzând că au ștaif din pedigree. Nu doar acum,pentru că nu se mai fac nunți în perioada asta, ci pentru că, paradoxal, acolo e greu, e un examen dur, cu sancțiune imediată de la public: n-ai talent, nu ești comic, lumea nu râde. Nu râde meseanul, nu e veselie, nu marcă banul la mireasă și atunci poți s-o iei pe cocoașă de la mire. Pe loc.
E pandemie și ne cam dispare râsul, dar nu-i problemă pentru că descurcărețul se oferă imediat să ni-l readucă! Dar trebuie ca mai întâi să-l producă. Asta-i mai greu, cere talent. Altul decât cel de a se descurca. Cere „umor cu haz”, vorba nemuritorului Divertis.Și asta n-are.
Și atunci, descurcărețul s-a gândit să dea lovitura sezonului cu curajul celui ascuns după gardul de coronaviruși, adică la adăpostul bucătăriei. Și a încropit un ceva cu pretenție de sitcom în care ne arată cum se joacă firescul falsului prin autoimortalizare video. În bucătărie. Zice că avea proiectul despre virus mai demult în sertarul cu genialități la minut, dar a așteptat să apară și virusul. Iaca julvernul unde stătea: în bucătărie!
Serialul Discutabilmi-a fost semnalat ca o mostră de oportunism jalnic. Am încercat să urmăresc sitcom-ul cu oarecare speranță, dar m-am oprit. Ca și ție, cititorule, nu-mi face plăcere când cineva mă ia de prost, sau oricum mai de prost decât cred eu că pot fi. Nu sunt singurul care a renunțat: primul episod a avut, din curiozitatea noului, vreo 30.000 de privitori, al doilea cam13.000 și al treilea doar 3.500. Zilele astea, când sitcom-ul va ajunge la niciun privitor, descurcărețul va începe, desigur, altul. Mai sunt sponsori de țepuit.
Descurcărețul, singurul dintre interpreți pe care nu-l recunoaște nimeni deși nu poartă mască, îmbrobodește două-trei nume mai cunoscute decât el, pe care le-a convins probabil că fac un lucru bun ajutând comunitatea, și le pune la treabă. Pentru el. Trăind, ca și până acum, în umbra numelor lor, își aranjează lui un interviu în care se prezintă,cumodestie jucată și ea modest,ca fiind Michael Douglas de România. Care, de fapt, vrea doar să afle lumea cum îl cheamă și pe el. Și că-i atât de valoros încât încasează două salarii de la stat, de la două teatre de stat, pentru stat degeaba. Să aibă timp de stat prin șușe la privați, băgând capul în poza colegilor talentați. Și să le plângă de milă „independenților” actori care n-au atâta serviciu ca el. Dă-le unul din salariile tale, filantropule!Și apropo: tare departe ți-e Hamletu’, ficior!
Dacă nu ar fi dat interviul nu s-ar fi aflat că până și numele lui e al altcuiva: Zamfirescu.
Scena și Ciocanul
1.304 vizualizări
Îndelung am adăstat în a desluși ce pildă stă pitulată în trudnica încâlceala de actori, ardeleni, virusuri, pedigree, firescul falsului, sușe la privați… Și lipsa de izbândă în deslușire s-a năruit, săraca, iar prin colbul iscat am răzbit a vedea că nu vedem nici cea mai slabă legătură, nici măcar de hidrogen, între tilul producției scriptice, miezul tainic al ei și intitularea perechii de critici de artă.
Stima și Ciolanu
PS: azi am văzut pt. prima oară că există serialul tv în cauză. 2 interviuri accesate pe net ne-au ajuns pentru a putea pune un diagnostic.