Vineri a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare
de pe 25 mai. În unele orașe, administrația locală nici măcar nu s-a mai ostenit să amplaseze locuri speciale de afișaj, pentru că, oricum, nu le respectă nimeni. Iar acolo unde s-au amplasat, locurile de afișaj sunt, ca de obicei, goale. În schimb, zidurile Facebook-ului s-au umplut încă de joi noaptea cu ultimele creații ale unor art director-i și copywriter-i atât de arși, încât ziceai că au stat la coadă în spitalul de specialitate din București, așteptând juma’ de an să le lase masa de operație liberă câte vreo starletă doritoare de silicoane supradimensionate. De strategii de campanie nu mai vorbesc. Ori n-au existat, ori s-au hotărât că, măcar anul ăsta, își bat joc în ultimul hal de angajatori.
Evident, cel mai celebru afiș de până acum
este cel al Partidului Mișcarea Populară. Am înțeles, este vorba de partidul în blugi, partidul altfel, așa că cineva a luat mot-à-mot expresia promovată de Udrea și i-a îmbrăcat pe toți papagalii de pe afiș în blugi. Gata, un punct din brief a fost atins. Mai contează că ființa din prim-plan are în picioare niște pantofiori numai buni pentru discoteca anuală din Pleșcoi, ținută chiar în ziua în care apele au rupt digul, ca să fie și lumea cât de cât spălată? Nu, nu mai contează. Contează, însă, headline-ul sau sloganul numărul 1 (cred că nu s-au hotărât, încă, pe care-l vor folosi): Mișcarea face schimbarea. Serios? Care mișcare și ce schimbare? Ultima dată când un partid care conținea în titlu “mișcarea” a avut ceva succes a fost în perioada interbelică. Era ceva cu “Mișcarea legionară” parcă, sau pe-aici. Mare partid, mare schimbare, care a dus România cu ani de zile înapoi, înspre peșterile din care de-abia ieșise. Al doilea slogan/headline e și mai năucitor: Ridicăm România. Serios? Pe afiș, patru din șase oameni, adică 66% din cei de acolo, sunt foști miniștri, consilieri și reprezentanți în diverse foruri ai PDL, partidul care a pus România la pământ în ultimii șase ani. Tot ei o ridică? De ce, ca să vadă dacă n-au uitat niște bani pe sub ea? Probabil. Și după aia or să-i dea drumul înapoi, cu zgomot. În fine, ultimul, dar nu cel din urmă aspect este cucoana blondă din prim-plan. Este ea candidat? Nu, nu este. Este ea o persoană cu funcție în partid? Nu, nu este. Și atunci de ce apare în fruntea armiei de viitori eurodeputați? Pentru că “Am pornit de la ideea că e un partid nou, care nu are încă notorietate de 100%, spre diferență de mine, care am această notorietate. Și am zis că pentru a putea identifica mult mai bine Mișcarea Populară este ideal […] ca pe acest afiș să fie unul din membrii cunoscuți ai partidului, poate cel mai cunoscut dintre ei”. Dacă politica românească a ajuns atât de jos încât notorietatea negativă de 100% să fie considerată un avantaj, nu prea mai sunt multe de spus. Și, totuși, ar fi greșit să spunem că Elena Udrea nu-și are locul pe afișul PMP pentru europarlamentare. Ea este acolo doar pentru a aminti că ouăle președintelui Băsescu nu pot fi numărate decât cu degetele ei.
Să trecem și la unul dintre afișele PSD.
Ăla mare, atârnat prin centrul Bucureștiului, în care apare Ponta, spunându-ne că va trimite la Bruxelles oameni care sunt mândri că sunt români. OK, nene, OK, da’ dacă sunt atât de mândri, de ce nu apar cu mutrele lor pe afișe? Uite, Daciana ar fi putut să-și facă ceva timp, zilele astea, și să meargă ea la ședința foto, în loc să-și trimită soțul. Pentru că nu soțul ne va reprezenta la Bruxelles, cu 304 euro diurnă. Înțelegem, vă luptați prin străinătățuri cu dușmanii patriei, o trageți pe Viviane Reding de cosițe, dar nu ne privați de moaca voastră pe afișe. Măcar din cinci în cinci ani să vedem pe cine alegem și să știm cui îi dăm mandat spre 15.000 de euro pe lună.
La PNL, aproape la fel.
Numai că acolo au băgat și un concept care îi face invidioși pe toți cei aflați la nivelul de începători în comunicare: Eurocampionii. Cine, mă? Liberalii sunt “eurocampionii”. Or fi, cam cum e Universitatea Craiova favorită la titlu. Cu un grup din PE în prag de dispariție, fără performanțe notabile, liberalii încep să semene cu echipa Dinamo pe vremea când mai era condusă de Borcea. “Lăsați-ne să ne pregătim pentru Parlamentul European!”, pare a zice un Crin Antonescu din ce în ce mai năuc. Vă lăsăm, domnule Antonescu, vă lăsăm, deși echipa de aur a PNL, cu alde Fenechiu, Chiuariu, Rușanu, începe să semene din ce în ce mai mult cu lotul din Dosarul Transferurilor.
Ar mai fi afișe
și, cu siguranță, vor mai apărea, căci campania e lungă. Dar deocamdată pare mai degrabă nu o campanie a candidaților, ci o campanie în care candidații țin cu tot dinadinsul să ne spună: “Băi, noi n-om fi cine știe ce, da’ vedeți cu cine mă fut?”.
