Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Niște italieni vor monitoriza calitatea aerului, ca urmare a unei licitații ce nu miroase a bine

Zoom Niște italieni vor monitoriza calitatea aerului, ca urmare a unei licitații ce nu miroase a bine

Cu doar ceva mai mult de 40 de milioane de lei, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice plănuiește să realizeze un proiect intitulat “Dezvoltarea și optimizarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului din România”. Adicătelea, să știe românul și ce trage în piept, nu doar de cine e tras în piept, care-i un alt program, derulat de DNA.

Pe 16 februarie, ministerul organizează o licitație tradițională, cu un singur participant, care este declarat cîștigător al contractului-cadru de 40.066.735 de lei plus TVA. De banii ăștia, firma Orion Europe SRL ar urma să repare și să întrețină aparatele de măsurare și control existente, să ofere servicii de întreținere preventivă, chestii de mentenanță software și să mai aducă și niște analizoare pe gaz.

Desigur, în toată această jucărie de contract trebuie menționate cîteva aspecte. În primul rînd că banii nu provin, ca în multe proiecte similare, din fonduri europene. Orion Europe SRL din București e o firmă cu 22 de angajați, care în patru ani n-a reușit o cifră de afaceri, adunat, cît contractul ăsta, în condițiile în care de niște ani buni e abonată a instituțiilor publice, primind și pe vremea lui Borbély un contract de vreo două milioane de euroi pentru a repara stațiile de monitorizare, ori alte contracte, mai mici, prin Buzău, Constanța sau Vaslui. Iar dacă la asta mai adăugăm faptul că numele unor italieni, proprietari ai firmei, au fost implicate într-un scandal de fraudă cu fonduri UE, în Italia, cu un Orion italian, aerul din jurul acestui contract începe să miroasă. Noroc că, ați ghicit, tot Orion Europe îl va monitoriza.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia