Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Noaptea cuţitelor, forfecuţelor şi tirbuşoanelor lungi

Zoom Noaptea cuţitelor, forfecuţelor şi tirbuşoanelor lungi

O promoţie MOL zice că dacă pui benzină ungurească pe teritoriul României, primeşti o reducere la bricegele Victorinox. Pentru cine nu ştie, astea sînt o invenţie elveţiană pentru autişti. Sînt bricege obişnuite pe care un Miciurin din Basel a altoit toate sculele posibile, de la desfăcător de conserve la pilă de unghii şi de la microfierăstrău la scobitoare. 

Pe ele scrie că sînt făcute de armata elveţiană, lucru care e de presupus să le sporească dibăcia, deşi armata elveţiană nu numai că n-a mai luptat din 1627, dar nici n-a prea existat în ultimul secol. Una peste alta, de decenii, bricegele Victorinox au făcut să turbeze generaţii întregi de inapţi militar, de monomaniaci, de cercetaşi bătrîni, daţi în mintea copiilor, şi de paranoici urbani, care se tem că apocalipsa i-ar putea lua prin surprindere şi ei n-au cuţit. Pe lîngă acest public-ţintă, în magazinele Victorinox pot fi zărite şi specii normale. Eu, de pildă. Am o adevărată colecţie de cosoare elveţiene, dar ştiu că nu e cazul să mă îngrijorez. De fiecare dată cînd cumpăr compulsiv noul model cu şurubelniţă şi aruncător de grenade, îmi spun că am nevoie de el la pescuit – şi cu asta îmi adorm bănuielile.

Aşa că, dacă am muşcat la promoţia MOL, acest lucru n-ar trebui să pună pe gînduri psihiatrii. Anunţau că la cincizeci de litri de combustibil primeşti reducere de 20% la briceagul Victorinox „de supravieţuire“. Am pus două tone de benzină, ca să fiu sigur, şi m-am prezentat cu steluţele dobîndite la ghişeu. „Ne pare rău, s-au terminat bricegele, mai treceţi săptămîna viitoare.“ Am luat la rînd benzinăriile MOL din Bucureşti, de pe A2, de pe DN2, DN1, de pe ruta Bucureşti-Craiova, Sibiu-Timişoara, Timişoara-Turnu Severin, alimentînd mereu. Am trecut săptămîna viitoare, luna viitoare şi o să trec, probabil, şi anul viitor, cu un rezervor din ce în ce mai plin cu combustibil MOL, dar degeaba. Briceagul Victorinox „de supravieţuire“ se pare că a fost produs într-un singur exemplar, iar acela stă în muzeul fabricii, la îndemîna directorului, care se aşteaptă ca planeta să fie lovită de un asteroid.

Benzinăriile Mol şi promoţiile lor sînt o ţeapă. Dar povestea briceagului elveţian rămîne încărcată, în ochii nebunilor, de un farmec nepieritor.



2 comentarii

  1. #1

    In general toate promotille este „evident” ca sunt teapa daca observi cat de alambicat sunt facute :)))

  2. #2

    O mare teapa putin spus! Am luat de curand pe puncte o masina de tocat electrica..! Am folosit-o 5 minute… si nu exagerez cu nimic dupa care s-a ars motorul!! DECI…. VA RECOMAND CU CALDURA… nu mai luati nimic… cam 90% din produse sunt de foarte proasta calitate!

    Singurul lucru care a fost ok a fost o geanta de voiaj!
    Mentionez ca sunt client Mol de foarte mult timp si alimentez regulat de la ei… regula firmei… iar pe card am luat cam tot ce se putea lua….!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia