Elena Udrea știe să-și țină colaboratorii aproape, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani: „De la început am știut că sînt un candidat mai bun decît Cristian Diaconescu”. Aa, da, dar parcă nu era umilința destul de mare pentru el. Lasă, că fost mai mișto așa.
Mazăre a pus în scenă, sîmbătă, ultimul bîlci de la Mamaia din acest sezon. Primarul l-a interpretat pe Ramses al II-lea, faraonul Egiptului. Gata, de mîine Radu redevine Mazăre I, fanfaronul Constanței.
Buldogul Blaga pune laba în prag: „Macovei va fi radiată din rîndurile PDL dacă va candida independentă”. Eh, Vasile, de ce s-o radiați? Atîta timp cît te poți deplasa cu ea, mai bine o dai în Programul „Baba” pentru înnoirea parcului de politicieni.
Promptă cum o știm, Ambasada SUA la București a reacționat la Ordonanța de Urgență care le dă voie primarilor, timp de 45 de zile, să fie bagaboante cu acte în regulă: „Sîntem îngrijorați în legătură cu momentul ales”. Asta e ca și cum ai spune că dai dreptul oamenilor la viol, însă doar în martie și decembrie, altfel fiind o infracțiune pedepsită cu moartea.
Românii au sărbătorit duminică, 31 august, Ziua limbii române. E bine, că destul i se face parastasul pe la televizor în toate celelalte zile ale anului.
Criză de vaccin împotriva hepatitei, pentru bebeluși. La ce rușine a pățit Ebola, care a plecat cu coada între picioare de pe aceste meleaguri, probabil că nici hepatita nu ne va vizita prea curînd.