Am fost la mitingul împotriva impunerii pașapoartelor și a buletinelor biometrice, o demonstrație care a avut loc în Parcul Izvor, pusă la cale de mai multe organizații creștine. Pînă aici, totul normal, niște oameni cu credințe aparte, cu convingeri aparte, care își cereau dreptul de a nu fi băgați într-o bază de date informatică. Cel puțin asta e în teorie. În realitate, marșul e ceva confuz. Ei promovează în pliantele lor neparticiparea la mitinguri și acțiuni sociale, dar soluția lor e un miting, adică o acțiune socială.
La miting, în mulțime sînt oameni îmbrăcați sărăcăcios, de bărbi neîngrijite sau cu baticuri învechite. Sacoșele de plastic cu mînere uzate sînt pline cu pliante trase la xerox și eventual o punguță cu ceva merinde. Dacă intri la înghesuială simți mirosul omului care a venit pe tren de la mama dracului. De altfel, chiar de acolo au și venit cei mai mulți. Am cunoscut oameni din Neamț, din Suceava, din Satu Mare și din Oradea. N-ai vedea unul de la Lehliu-Gară să vină să protesteze.
Cum te-ai aștepta de la fanaticii religioși care n-au citit Biblia în viața lor, și în cazul pașapoartelor biometrice, fiecare avea propria variantă. De la om la om, teoria era mai ridicolă, mai fantezistă, mai halucinantă. Am pus întrebarea firească: „Dacă azi avem cipuri pe acte, ce urmează?”. În mod ciudat, deși oamenii ăștia par că n-au văzut un circuit electric în viața lor și că încă folosesc televizorul cu lămpi, ei cunosc la perfecție arhitectura microcipurilor. Unii zic că or să ni se pună pe mînă, alții pe creier, alții au auzit că or să intre pe urechea internă ca să ne distrugă echilibrul. Unii zic că cipul are 666 pe el, alții zic că nu e diavolul așa ușor de recunoscut. Unul dintre călugări povestește că a auzit de oameni care și-au implantat cipuri și că acestea le-au redat mersul și vederea. „Păi, nu e un lucru bun ăsta?”, l-am întrebat mirat și făcîndu-i referire la miracolele lui Iisus. „Nț, nu e de la Dumnezeu! Sigur, îi merg picioarele acuma, dar sufletul… sufletul e pierdut.” Deci dacă nu e miracol dumnezeiesc, salvarea vieții unui om e de la diavol. De fapt, tot ce nu e creștinesc e satanist. Homeopatia – satanistă. Computerele – sataniste. Internetul – satanist. Cardurile – satanistele satanistelor. Mai tîrziu am realizat că eu însumi port haine sataniste, fiindcă tricoul meu are un alien stilizat pe el.
Paranoia sionisto-masonico-nazisto-fascisto-comunisto-globalizaționistă e împărtășită și de un călugăr mai tînăr și cu mai puțină mătreață în barbă, de la mănăstirea Petru Vodă. Acesta simte nevoia de a-mi împărtăși secretele ascunse de sioniști, dar nu mi le poate spune pe înregistrare fiindcă n-are binecuvîntare să vorbească. M-aș fi dus la părintele Eremia să iau o binecuvîntare de 24 de ore pentru tînărul călugăr, că poate așa îmi fac și eu treaba și se duce și el la doctor să-și trateze herpesul ăla de pe buza de jos. După ce mi-a spus că nu dorește să fie înregistrat sub nici o formă i-am respectat dorința și am oprit toată aparatura. Scepticismul că l-ar putea intercepta cineva n-a dispărut totuși. Din glumă în glumă, omul îngheață brusc și mă amenință cu ochii ficși: „Nu te juca cu mine, știu cînd mă înregistrează cineva. Habar n-ai prin ce am trecut!”. După ce l-am liniștit, mi-a povestit aceeași vrăjeală despre cum vor unii să ne implanteze pe creier cipuri care au însemnul Satanei. L-am întrebat de unde știe asta. Mi-a spus simplu că „a citit”. Unde? Pe Internet, firește. Pentru că mănăstirea Petru Vodă e și ea ușor satanistă și are Internet. Eu nu-i condamn, fiindcă sihăstria e al naibii de plictisitoare. Călugărul recunoaște totuși că Internetul e și el periculos. Nu pentru că ai fi în orice moment la două click-uri de pornografie, ci pentru că poți fi urmărit de masoni.
Am părăsit mitingul mult mai confuz în privința actelor biometrice decît venisem, neștiind unde să-mi mai verific pielea și corpul în căutare de cipuri. Dacă pe mine m-a băgat în ceață toată treaba asta după două ore de discuții, mă gîndesc cît de speriați și de confuzi sînt sutele de credincioși care au venit la miting la îndemnul preoților pe care îi venerează.
Publicat în Cațavencii, nr. 11 (89) 2013
