Clișeele telejurnalistice ne bruiază și de data asta. Ei bine, nu, spre deosebire de ce tot îndrugă știriștii, candidații nu merg la moaștele Sfintei Parascheva sau ale Sfîntului Dumitru Nou pentru a racola alegători ori pentru a se îmbăia în mulțimi. De fapt, pelerinajele nu priesc campaniei electorale. Pelerinii cu multe ore de stat la rînd resimt intromisiunea politicienilor ca pe o probă anevoioasă, din cîte constată Mirel Bănică. În ultima sa carte, Nevoia de miracol (Polirom, 2014), antropologul distinge între, pe de o parte, reacția pelerinilor de la Catedrala Iașiului (resemnați și smeriți, cu credința că venirea politicienilor este un dat al sorții, o „încercare” printre altele) și, pe de cealaltă parte, reacția codacilor de la Mitropolia bucureșteană (nervoși, bombănitori, critici față de politicieni, dar resemnîndu-se în cele din urmă, după un tropăit pe loc). Pe scurt, la nici un hagealîc, notabilitățile și mărimile, fie ele și clericale, nu sînt bine văzute atunci cînd se bagă prin față și amînă contactul credincioșilor cu Divinul.
Eu, unul, nu am avut de-a face atît cu mireni în pelerinaj, cît cu politicieni în campanie; și, de aceea, mă încumet să ipotetizez motivele pentru care aceștia trag la moaște cu atîta sîrg: în principal, ca să le meargă bine, respectiv, ca „să se aleagă” la vot. Așa cum studentul se roagă să treacă examenul, fata nemăritată – să-și găsească soț, soțul cu disfuncții – să i se ridice (hm…) problema, tot așa și candidatul care înglobează și transcende aceste probleme, cu o intensitate însutită, poate chiar înmiită, își pune în „acțiunea la biserică” toată nădejdea, tot sufletul său de copil neprihănit care a învățat “Îngerașul”. Ei bine, da: politicianul care depășește rîndul de pelerini plouați, în alaiul auto al protopopimii, își dorește cam același lucru ca oricare dintre ei: să se reculeagă, să se închine și să pupe racla. Numai că el simte (de cele mai multe ori) că poartă asupra lui toate acele sute sau mii de destine care dîrdîie dincolo de grilajul jandarmilor. În preajma alegerilor, cei mai mulți dintre acești sforari pragmatici și neînduplecați devin dintr-o dată fragili și trimbulinzi ca nuielușa de alun. Atunci li se ascute, ca prin minune, sensibilitatea față de pneuma nației, față de rînduiala pămîntului, față de rîu, ram, țărișoară și popor. Și atunci, pac: dă-i cu credința, șefu’!
Despre Constantinescu se reține replica prin care l-a învins pe Iliescu în ‘96: „Domnule președinte, dumneavoastră credeți în Dumnezeu?”. Se omite îndeobște faptul că, pentru a acumula tăria și determinarea unei atari lovituri de capă, „domnu’ Emil” a tot băgat acțiuni inițiatice la mînăstiri, a refăcut itinerariul mitic al lui Cuza (prototipul său imagologic) și, asemeni marilor voievozi pomeniți de posteritate, a avut drept consultant primordial un sihastru… Remember? Călugărul Vasile!
În ce-l privește pe Băsescu, acțiunile și reacțiunile împlinesc pași tactici rafinați, care, dacă vor fi vreodată desecretizați, ne vor uimi prin dantelăria simbolistică a coregrafiei. Înaintea alegerilor din 2009, președintele, aflat la finele celui dintîi mandat, primește (e învestit cu) comandamentul social al candidaturii într-o vizită la Sînnicolau Mare. Acolo, un bătrîn sfătos „din popor” îi dăruiește o icoană a Sfîntului Ierarh Nicolae (patronul de hram al localității). Băse-Vodă se învoiește și intră în alegerile prezidențiale, programate în ziua de Sfîntul Nicolae, cu „protecție energetică” de blindaj. Remember apoi nuanțele violet și purpurii din vestimentația sa și a anturajului? Remember frecventarea tenebrosului Aliodor Manolea? Mai mult poate decît oricare alt politician, bădița Traian a accesat – se pare – majoritatea portalurilor magice și apotropaice posibile. Cu toate rezervele de rigoare, redau zvonul, primit la mîna a doua, cum că palma dată copilului la Ploiești în 2004 a fost „nu din răutate”, ci din rațiuni de deochi: copilul care, din greșeală, strigase o lozincă pro-Iliescu trebuia să-și retragă tabuistic invocația. Dosul de palmă a închis karma cea rea, restabilind-o pe cea bună. Și apoi toate blestemele, urările întoarse – Drăgoteasca, Patriciu, mai nou Pora (scăpată, ce-i drept, cu un avertisment)…
Campania electorală de față e plată, dezvrăjită, întrucît nici unul dintre marii competitori nu se adecvează rolului voievodal pe care i-l prescriu soboarele de sfetnici în costume negre și în veșminte aurii. Sfînta Parascheva i-a convocat la Iași în zile diferite, în atitudini deopotrivă stînjenite. Ponta își relata rugăciunile deschis, exoteric, ca președinții americani; iar Iohannis, cu o umanitate dezarmantă, și-a declarat public „ghinionul”.
Ce așteaptă de la noi partenerii UE, dacă tot ne dăm modernizați statal și societal, e poate ca, la nivel de reprezentare politică, să renunțăm la magi, zodiace și alte numerologii. În ce privește trăirea religioasă intimă, nu li se pot impune politicienilor reguli și acquis-uri. În momentul în care un politician se va alătura alegătorilor simpli din pronaos sau se va așeza la rînd ca un simplu pelerin, de partea strîmtă a gardului jandarmeresc, ei bine, în acel moment, să ne așteptăm să auzim îngerii cîntînd.
11 vizualizări
