Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O incursiune științifică sub coada pisicii

Zoom O incursiune științifică sub coada pisicii

A sosit momentul să aflați câteva lucruri interesante despre noi, specia care conduce lumea.

De exemplu, știți de ce tresărim, la București, când pică o frunză la Pitești? Avem auzul de trei ori mai bun decât al vostru, iar urechile ne sunt controlate de 27 de mușchi, de-aia le dăm pe spate atât de des, transformându-ne în dragoni. Urechea noastră percepe vibrații pe care voi le ignorați, așa explicându-se faptul că în fiecare dintre noi e un mic Mărmureanu, prezicător de cutremure. Recunoaștem pașii sclavilor noștri personali chiar și de la 100 de metri distanță.

Simțul nostru cel mai important este însă văzul. Avem câmpul vizual de 187º (față de 125º, cât îl au oamenii), vedem de 6-8 ori mai bine decât voi pe întuneric, în schimb, pe lumină, vedem mai prost decât voi obiectele statice (ceea ce un om vede clar de la 30-50 de metri, noi distingem de-abia dacă se apropie la 3-5 metri), dar mult mai bine obiectele în mișcare. Nici imediat sub nasul nostru nu vedem bine, așa se explică de ce trecem ca nesimțitele, uneori, pe lângă vreo tratație gustoasă pe care ne-ați oferit-o.

Culorile le percepem destul de prost, mai ales roșul, în schimb, pe lângă pleoapele inferioară și superioară, deținem o a treia pleoapă membranoasă, care se închide dinspre colțul interior al ochiului către exterior. Ea devine vizibilă doar dacă ne îmbolnăvim, mai exact dacă ne ia pântecăraia sau ne vizitează vreun parazit pe la burtică.

Cu gustul stăm mai slăbuț, pentru că avem doar 2.000 de papile gustative față de 9.000 câte aveți voi. Simțim amarul, acrul și săratul, dar nu simțim dulcele. Pă partea dă nas însă, iarăși vă scuipăm semințe-n cap. E de patru ori mai dezvoltat decât al speciei umane. Chiar și decât al femeilor, care, se știe, detectează non-stop prin ambient duhori necunoscute bărbatului, uneori emise chiar de el. Deținem chiar și al șaselea simț, datorat unui organ suplimentar, pe nume Jacobson, pe care îl avem în cavitatea nazală. Cu ajutorul lui, reușim, practic, să “gustăm” mirosurile.

De pipăit, pipăim cu mustățile și cu pernițele labelor. Mustățile sunt cele care ne permit să “simțim” dimensiunile spațiilor prin care ne strecurăm. Detectăm cu ajutorul lor obstacolele chiar și în beznă, pe vaza variațiilor de presiune a aerului. Echilibrul fantastic și faptul că reușim mereu să picăm în picioare se datorează unei organ vestibular foarte competitiv. Bine, la asta contribuie și coada, care e, practic, o continuare a coloanei vertebrale, având ea însăși vertebre.

Sub coadă n-avem nimic senzațional, doar organe excretoare și de reproducere. Am dat titlul ăla mai tabloid, așa, doar ca să vă atrag. Continuăm lecția săptămâna viitoare.

ATENȚIE!

Cartea Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor de Simona Tache și Mihai Radu este deja în librării. Volumul e continuarea best-seller-ului Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut și poate fi comandat cu autograf pe www.edituratrei.ro.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Super amuzanta, pe langa latura instructiva, multumiri!

  2. #2

    Mai MIhaela, lasa lectiile si spune mai bine daca darami sau nu bradul de Craciun!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cel mai primejdios drum

    11 mai 2021

    Marele explorator care a călcat pe spinarea aligatorilor din mlaștini, dansînd pe buza prăpăstiilor cu rucsacul în spinare, înfășurat în voalul de zăpadă al miresei din Kilimanjaro, după ce a […]

  • Baroni, aruncați armele!

    11 mai 2021

    La parastasul ursului Arthur nu s-a auzit nici un bocet pesedist. Nici liberalii și nici ungurii nu s-au grăbit să-și tragă mucii la căpătîiul splendidei fiare. Toți iubitorii de natură […]

  • Vaccinații über alles

    11 mai 2021

    Bâjbâim neputincioși încă de la începutul lui 2020, în încercarea de a găsi un dușman cât de cât decent. Să fie măcar vizibil, să-l putem fotografia, filma și expune public, […]

  • De ce e mai coruptă stînga decît dreapta

    4 mai 2021

    Cine a furat mai mult: PDSR-ul lui Ion Iliescu în lungul și înverșunatul lui jaf din anii ’90 sau CDR-ul lui Constantinescu în haotica guvernare din anii 1996-1999? Cine s-a […]

  • Emasculata concepție

    4 mai 2021

    De ce se ratează complet partidele și politicienii așa-zis noi atunci când ajung la putere sau în apropierea ei? E o întrebare pe care uneori nici măcar nu vrem să […]