Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O poveste tristă despre copiii nimănui

Zoom O poveste tristă despre copiii nimănui

Ceea ce ne-a îngrozit pe toți la sfârșitul săptămânii trecute, imaginile alea ale neputinței unui stat de a-și trata cu decență și demnitate cei mai mici cetățeni, nu e nici de săptămâna trecută, nu e nici de ieri și nici de alaltăieri. E o chestie care durează de multă vreme și care pare că nu vrea să treacă.

După 1989,

foarte la începutul lui 1990, presa străină a fost plină cu imagini și povești cutremurătoare din orfelinatele românești. Și poate „cutremurătoare“ este un cuvânt insuficient de cuprinzător. Copii scheletici, ținuți în mizerie, umiliți, înapoiați prin tortură și nepăsare. În alb-negru, publicul lumii revedea Auschwitz-ul, iar aici nu este nici o exagerare.

Multe, foarte multe organizații caritabile din Occident au năvălit atunci în România, mânate, cele mai multe, de intenții bune. S-au strâns bani, au venit ajutoare, au venit specialiști care au descoperit că mulți dintre copiii ăia ar fi avut mai multe șanse să rămână sănătoși mental dacă cineva chiar s-ar fi ocupat de ei, dacă nu ar fi fost lăsați precum niște vite în grajdurile suprapopulate ale regimului.

Atunci a explodat, cumva, epopeea adopțiilor internaționale. Noi eram săraci și prea puțin empatici, vesticii păreau capabili să ne scape de problema pe care noi am fi vârât-o, la loc, sub preș.

În acei ani

s-a pierdut urma câtorva mii de copii. Se speculează mult pe marginea unui posibil  trafic de organe, dar nu există nici cea mai mică dovadă în acest sens. Pur și simplu, statul român, haotic și aproape destructurat în acei ani, n-a fost capabil să-și protejeze și să-și urmărească cetățenii. Îl știți pe statul român. Acum e nașpa, dar atunci era catastrofă.

Și am vrut să intrăm în UE,

iar pentru asta trebuia să rezolvăm o parte dintre problemele noastre mai mult sau mai puțin istorice.

Negocierile reale pentru aderarea la UE au început în timpul Guvernului Năstase. Harta României de prin cancelariile europene era plină de stegulețe roșii. Noi trebuia, cu ajutor sau fără, să le eliminăm.

Unul dintre aceste stegulețe marca problema copiilor abandonați și a adopțiilor. S-a decis, din start, că adopțiile făcute de către cetățenii străini nu sunt bune. Și așa a rămas, în ciuda scandalurilor iscate de către diverse asociații care începuseră să prindă cheag căpușând sistemul de asistență socială.

La început ne-a fost greu, foarte greu. Ne stătea pe cap, agasant și agresiv, ditamai europarlamentara Emma Harriet Nicholson, baroneasă de Winterbourne. Ne-a tocat ani la rând, cu pasiune și insistență, fiind raportoarea UE pentru această problemă românească. Când baroneasa deschidea gura, tremura tot Palatul Victoria. Până la un moment, când lucrurile s-au rezolvat. Românește. Șerban Mihăilescu, zis și Micky Șpagă, era secretar general al Guvernului și omul însărcinat cu liniștirea baronesei, lunar, la plic. Am mai tremurat puțin când, după o lungă perioadă de liniște, baroneasa a început iar să ne toace. Micky Șpagă dispăruse din guvern și, având multe alte probleme, care mai de care mai penale, a uitat să lase urmașilor indicații precise despre plicul doamnei. Dar, deja, eram pe drumul cel bun. Sistemul se schimba, legislația era în lucru, sub atenta supraveghere a UE.

Și, pe lângă lucrurile bune

care s-au întâmplat atunci, s-a întâmplat și ceva rău. Sau aproape. Respectiv legislația privitoare la adopții.

Am fost, cumva, pe lângă procesul ăsta. Destul de aproape, dar nu îndeajuns pentru a conta. Lucram într-o firmă de publicitate care se ocupa de comunicarea publică a schimbărilor ce se petreceau. Din când în când ne mai târau și pe noi, ăia de la creație, prin țară, să vedem, să ascultăm și să tăcem până vine brief-ul. Am văzut asistenți maternali atașați de copilul luat în plasament și care ar fi vrut să-l adopte, știind foarte bine că asta înseamnă să piardă banii ăia plătiți de stat. Am văzut și asistenți maternali care făcuseră din asta o afacere. Luaseră în plasament trei-patru copii, nu știu cum, și condițiile pe care li le ofereau nu erau chiar mult diferite de cele din orfelinatele comuniste.

Dar, mai ales, am văzut cum se naște legea adopțiilor, o lege-experiment care a împrumutat prea puțin din lucrurile bune deja existente în Europa acelui moment.

S-a mers pe ideea

integrării copilului în familia extinsă. Iar asta a îngreunat enorm adopțiile. De unde, în acei ani efervescenți, se ajunsese să existe mai multe familii care doreau să adopte decât copii abandonați anual, s-a ajuns ca, azi, să existe familii care așteaptă cu anii ca să poată adopta un copil, iar copiii așteaptă, la rândul lor, să fie adoptați. Pentru că familia extinsă, de cele mai multe ori, chiar nu este interesată de integrarea minorului în ea.

Am argumentat de nenumărate ori, la vremea aia, în fața marilor gânditori ai legii, încercând să-i conving să gândească puțin mai mult. M-am lovit de un zid, impenetrabil. Au făcut-o cum au vrut, pentru că au putut. Nu-mi mai amintesc numele consilierei olandeze care a bătut mereu cu pumnul în masă pentru a-și impune punctul de vedere. Dar, iată, îm amintesc naționalitatea. A fost primul moment în care am simțit că cineva experimentează pe noi, fără să-i pese.

Și experiment a rămas.

Lucrurile nu s-au îmbunătățit în ultimul deceniu. Ba chiar au început să regreseze.

Azi se fac bani, uneori chiar frumoși, de pe urma copiilor abandonați. Sistemul lucrează nu spre binele copilului, ci spre binele lui însuși, spre bunăstarea membrilor săi. Copiii sunt mai puțin importanți. Din când în când mai izbucnește câte un scandal. Nu ține mult, cum nu va ține nici acesta de la Baia de Aramă.

„Interesul superior al copilului“? Niște vorbe goale ce din coadă au să sune…

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Nu-mi vine sa cred ! Si baronesele iau spaga ?! Atat de simpla sa fie viata ?! Interesanta pozitia presedintelui, care s-a repliat imediat pe noul trend si nu mai sufla un cuvant despre contributia lui la exportul de copii.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Părinteasca dimîndare

    16 iulie 2019

    Simona Halep i-a bulversat pe englezi cînd le-a povestit că România, care-i cea mai mare producătoare de iarbă cu scaieți din Europa, nu are nici un teren de tenis cu […]

  • Alianța morților

    16 iulie 2019

    Al doilea mandat Iohannis își aruncă umbra împietrită peste următorii cinci ani românești. După calcule și arestări, fatalitatea are acum înfățișarea drobului de sare. Se pregătește perpetuarea unui alt președinte […]

  • Iar ne fug investitorii

    16 iulie 2019

    Cică ExxonMobil ar cam vrea să se retragă de pe platoul continental al Mării Negre. Cel puțin așa spun sursele publicației specializate Gas4Media. Publicație care nu uită să ne amintească […]

  • “Cine rîde undeva în lume, rîde de mine!” (Rainer Maria Rilke)

    9 iulie 2019

    Legea recunoștinței, conform căreia copiii care nu le vor cumpăra părinților loviți de Alzheimer înghețată pe băț vor fi deferiți Justiției, mi-a amintit de șocul pe care l-am trăit în […]

  • Isărescu al șaselea, unicul

    9 iulie 2019

    Între comunism și ziua de mîine, istoria a aruncat iarăși o punte de rău augur. Parlamentul României a pus, pentru a șasea oară, un informator al Securității în fruntea Băncii […]

bt