Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O veste tristă: Abramburica muncește!

Zoom O veste tristă: Abramburica muncește!

Cati Andronescu pregătește o nouă Lege a educației. O zice ea, cu gura ei: ”Eu vreau să lansez un draft de lege probabil spre sfârșitul lunii ianuarie ca să fie în dezbatere din ianuarie până în martie și vreau să discut cu toată lumea, cu grupurile parlamentare, cu părinții, profesorii. Ieri am avut întâlniri cu reprezentanții Federației Asociațiilor de Părinți, cu Coaliția pentru Dezvoltarea României. Și de la fiecare culegi câte ceva”.

Practic, ăsta e un fel de autodenunț. După ce știi ce a făcut doamna asta în toate celelalte mandate ale ei de la Educație, acum ar trebui să intervină autoritățile.

În urmă cu câteva luni, Cati Andronescu era ținută pe la uși la Congresul PSD. Se plângea, la braț cu Nicolae Bănicioiu, că e aruncată din partid ca o măsea stricată. Fusese una dintre cele mai bune măsuri luate de PSD. Bineînțeles, din întâmplare, adică Androneasca vociferase ceva împotriva lui Liviu Dragnea. Și Dragnea, mai de la Videle, așa, i-a dat cu ghioaga. Între timp, văzând că partidul suferă mari pierderi de oameni, Dragnea a zis: bine, mă, hai s-o luăm înapoi pe Cati. Și a luat-o, i-a dat Educația pe mână, prioritate zero, știm povestea.

Dar Cati Andronescu nu se mulțumește cu puțin, nu vrea doar să fie din nou în grațiile mustăciosului, nu se mulțumește cu faptul că-i zic din nou toți, pe la TV, ”doamna ministru”, nu. Ea vrea să și muncească. Pe ideea: ia uite, Educația pare că mai mișcă, pare că respiră, trebuie să fac ceva în privința asta. Și va face.

Noua reformă a lui Cati Andronescu vine în vreme ce Klaus Iohannis tocmai a publicat și el “România educată”, un fel de exercițiu de imagine. Dar ce naiba de exercițiu de imagine pe Educație să faci când doamna profesoară Carmen refuză să meargă la Parchetul General pentru a fi audiată?

Și mă mai întreb ceva: sindicatele din Educație nu au nimic de zis când o aud pe Abramburica spunând că muncește?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100

Editoriale
  • O dramă liberală cu un naționalist de operetă

    19 martie 2019

    Ca un proxenet grijuliu care încearcă să-și mărite protejata obosită căzînd la învoială cu clientul, domnul Ludovic Orban i-a luat pentru a doua oară Partidului Liberal rochie de mireasă de […]

  • Marketing și duplicitate

    19 martie 2019

    Frumoasele mașini germane slujesc lăcomia unor grupuri de afaceri cu înclinații penale. Grupul Volkswagen, de pildă, “a minţit în mod repetat şi a înşelat investitorii, consumatorii şi autorităţile de reglementare, […]

  • Un om cărunt

    19 martie 2019

    Când a devenit Eugen Orlando Teodorovici arogantul grețos de azi? Cu câțiva ani în urmă se juca de-a tehnocratul PSD și îi citeai în ochi acea slugărnicie proprie birocraților de […]

  • În așteptarea cîinilor cu drept de vot

    12 martie 2019

    Călăuzit de farul partidului purtat pe umeri de PRM-istul Codrin Ștefănescu, Liviu Dragnea pare că suferă de orbul găinii dacă n-a sesizat că “lătrăii” din Călărași nu erau nici tineri […]

  • Depinde cum privești femeia oarbă

    12 martie 2019

    Cînd spunem “justiție”, spunem “politică”. Cu aerul că invocăm absolutul spunem, de fapt, povestea unui exces. Așa cum arată faptele, justiția e numele îmbunătățit al lăcomiei, al cruzimii și al […]

romania100