Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

OANA BOCA: „Senzația aceea de capitulare în fața faptului că telefonul îmi este ascultat non-stop, chiar și atunci cînd îi dictez bonei copilului rețeta de orez cu morcov”

Zoom OANA BOCA: „Senzația aceea de capitulare în fața faptului că telefonul îmi este ascultat non-stop, chiar și atunci cînd îi dictez bonei copilului rețeta de orez cu morcov”

E una dintre cele mai mai „făcătoare” de întîlniri ale scriitorilor cu cititorii și de festivaluri literare din România. Oana Boca e cea care s-a ocupat de întîlnirea lui Salman Rushdie cu cititorii din România. Nu-și face reclamă. E drept însă că nici n-are nevoie.

 Cristian Teodorescu: Cum e să lucrezi pentru a-i scoate pe alții în față, cum faci tu?

Oana Boca: Toți angajații din industria publishing-ului de carte fac asta. Omul de comunicare este doar cea mai „mondenă” dintre aceste apariții. Și, dacă este nevoie, calul de bătaie în caz de insucces. Nu vreau să virez înspre dramatic, dar de multe ori PR-ul se transformă în entitatea aceea pe care foarte puțini se jenează să nu o găsească vinovată pentru faptul că nu s-au vîndut un titlu sau altul. Nu mai contează că respectiva carte e prost redactată, încadrată într-o colecție care nu o ajută, are o copertă neinspirată, e de negăsit în librării sau pur și simplu lipsită de ambiție – iertare, nu m-am priceput la alt eufemism… Altfel, depășind acest moment de autovictimizare, trebuie să remarc încă o dată public faptul că eu am avut norocul să lucrez pentru a-i scoate pe alții în față într-o editură în care, deși ritmul era amețitor (un titlu nou sau chiar două pe zi…), drumurile cărților către public fuseseră deja netezite. Iar lista autorilor pe care a trebuit să îi promovez timp de nouă ani include multe nume din bibliografiile afective ale generației mele, autori care m-au făcut adesea să mă gîndesc la munca mea ca la un mare privilegiu.

C.T.:  Ce înseamnă să fii organizatoare de festivaluri literare?

O.B.: Deja asta a devenit o „ocupație” foarte la modă. Vara aceasta am încercat o contabilizare a festivalurilor de literatură din România, ocazie cu care am realizat că e plină țara de astfel de evenimente: de la proiecte cu iz naționalist la care, în deschidere, se taie panglica tricoloră, iar participanții cîntă imnul național, pînă la proiecte avangardiste care alunecă înspre performance. Revenind la întrebare, oricît de previzibil ar suna, organizarea unui festival de literatură înseamnă o luptă continuă pe plan financiar. Fiind vorba despre un proiect cu scriitori, nu reușești (sau nu m-am priceput eu…) să strîngi de la sponsori 15-20.000 de euro, suma minimă necesară. Așa că speranța vine tot dinspre instituțiile publice – din fericire, în România există fonduri publice pentru cultură! Dacă nu ești un festival care să fi lămurit cu autoritățile locale nevoia de continuitate a proiectului și deci să știi că poți spera anual la susținere financiară, e greu. Te apuci de lucru, îți conturezi structura proiectului, inviți scriitorii (toți, unul și unul, se-nțelege), apoi te chinui să găsești bani sau să inventezi colaborări de tip barter care să acopere această aventură. Asta ține o vreme. Apoi, pentru că stilul acesta de lucru mănîncă enorm de mulți nervi, renunți. Este ceea ce am făcut noi cu festivalul de la București, pe care l-am închis înainte de aniversarea rotundă, fix la ediția a noua. Bineînțeles că bugetul oferit unui entuziast nu rezolvă existența unui festival de literatură. Este nevoie de o strategie, e important să găsești, pentru comunitatea căreia te adresezi, cel mai potrivit format. Biografia mea profesională include inițierea a două festivaluri de literatură: FILB-ul de la Clubul Țăranului din București și FILTM-ul de la Muzeul de Artă din Timișoara. „Rețeta” e cam aceeași: lecturi publice & dezbateri. Însă, dacă am fi păstrat logica selecției invitaților de la București la Timișoara și dacă am fi încercat să mutăm atmosfera dezinhibată și hipsterii de la MȚR în Banat, am fi riscat să închidem proiectul de la Timișoara, chiar după prima ediție.

C.T.: La ce folosesc aceste festivaluri?

O.B.: Depinde cine le organizează. Unele festivaluri nu sînt nimic mai mult decît platforme de expunere pentru o serie de scriitori locali care nu reușesc nicicum să spargă gheața la nivel național, o micuță chermeză cu poeme. Dar, în fine, nu despre ele este întrebarea… Într-o lume culturală care se fragmentează pe zi ce trece, festivalurile de literatură ar putea fi mici momente de normalitate care să le ofere puținilor cititori locali ocazia de a descoperi scriitori de nișă și de a sta pentru cîteva seri alături de oameni cu care împart aceleași opțiuni. Din păcate, în România, pentru că sîntem o piață de carte mică și elitistă, așteptările de la un festival de literatură sînt, de multe ori, nerealiste, mulți ar vrea să te vadă cum populezi astfel de evenimente cu laureați Nobel, cum umpli stadioane cu cititori. O realitate literară bovarică, ce ignoră faptul că în restul lunilor din an în respectiva localitate bate vîntul în librării. Apoi, festivalurile de literatură sînt momente în care se pot crea legături între scriitorii participanți, conexiuni care, în mod fericit, pot duce la viitoare colaborări între aceștia. Dar asta presupune că invitații trebuie să fie nume comparabile ca anvergură.

C.T.: Cum ți se par, ca expertă ce ești, tîrgurile noastre de carte față de cele din străinătate?

O.B.: Sînt oglinda pieței de carte: într-o țară în care distribuția reprezintă o problemă, tîrgurile de carte sînt un mare pop-up hypermarket pe care sîntem bucuroși că cineva îl organizează anual pentru noi. Pentru că editurile vin cu o serie de titluri noi și, în special, ca să nu rămînem la logica sacoșei pline de cărți la reducere, spațiul celor cinci zile de tîrg se umple cu inuman de multe evenimente, desfășurate într-o perpetuă microfonie. Cumva, destul de trist pînă aici. Numai că, din fericire, scenariul sumbru creionat pînă acum reușește să fie detronat de atmosfera specială care se instalează la Romexpo pe durata tîrgurilor de carte: bucuria revederii cu oameni asemeni ție lasă în urmă povestea cu hypermarket-ul.

 

C.T.: Ce tîrg de carte dintre cele de mari din străinătate ți se pare cel mai acătării?

O.B.: Dacă ar fi să plănuiesc un eveniment de promovare a literaturii române, primul tîrg internațional spre care m-aș îndrepta ar fi Leipziger Buchmesse. Tîrgul de Carte de la Leipzig e Raiul pe Pămînt pentru specialiștii în comunicare editorială, deoarece agenda fiecărei ediții include peste două mii de evenimente. În plus, este spațiul unde interesul pentru literaturile din spațiul Europei Centrale și de Sud-Est reprezintă o preocupare constantă.

C.T.: Care e marele tău succes de pînă acum, ca organizatoare?

O.B.: Cred că vizita lui Salman Rushdie în România acoperă toate recordurile posibile: în ceea ce privește publicul participant (cinci ore de autografe, la Gaudeamus 2009), setul de blesteme care s-au revărsat asupra mea (la Odeon, dinspre toți cei care nu au reușit să intre), fundraising, refuzat propuneri de interviuri, numărul de colaborări cu instituțiile statului (român și ce a mai fost cazul), amenințări cu moartea, plus prima bătaie în stradă… Pe scurt, una dintre cele mai încărcate perioade din viața mea, cu multe detalii care e bine să rămînă după perdea, și o discrepanță dureroasă între entuziasmul cititorilor, bucuroși că autorul Versetelor satanice vine în România, și oboseala mea, stresul și senzația aceea de capitulare în fața faptului că telefonul îmi este ascultat non-stop, chiar și atunci cînd îi dictez bonei copilului rețeta de orez cu morcov.

C.T.: Ce părere ai că în acest an, după șaptezeci de ani, nu s-a dat Premiul Nobel pentru literatură?

O.B.: În ultimii ani, eu am tot sperat că Philip Roth va lua Nobelul. Cît eram la Polirom, vreo trei ani la rînd, am scris dinainte comunicatul de presă. Cu un ochi la ușa albă de la Stockholm și cu celălalt la butonul Send, mă străduiam să reușesc performanța de a transmite materialul către presă în prima secundă cînd aș fi fost sigură că, printre toate cuvintele complicate în suedeză, se aude și numele care mă interesa. Povestea cu Roth a fost singurul meu fix legat de Nobelul literar. Nemaiavînd motive să mă agit, anul acesta mi-am văzut de treburi. Cred, însă, că foarte mulți editori au respirat ușurați, pentru că astfel și-au putut vedea în liniște de șirul nesfîrșit de întîlniri de afaceri de la Frankfurt, fără să mai fie nevoiți să alerge, deodată, cu oferte de mii de euro după agentul proaspătului laureat. Și, desigur, în ziua cu pricina, televiziunile comerciale de știri românești n-au mai trebuit să se prefacă interesate de literatură.

C.T.: Cît crezi în premiile literare autohtone?

O.B.: Premiile literare autohtone sînt o poveste aproape intimă. Neîndoios că ele capătă sens pentru fiecare autor care le primește, însă impactul lor asupra vînzărilor este simbolic.

C.T.: Dar în efectele pe care le au premiile literare din străinătate asupra scriitorilor români care le primesc?

O.B.: Cred în efectul lor pe termen lung, ca un fragment din energia care, alături de traduceri și participările reușite ale scriitorilor autohtoni la evenimentele internaționale, vor consolida interesul pentru literatura română contemporană.

C.T.:  Bookfest sau Gaudeamus?

O.B.: Presupun că răspunsul tipic al cititorului este Gaudeamus, pentru că tîrgul de dinainte de Crăciun reușește să adăpostească sub cupola Rotondei o aglomerare umană care aproape că transmite un soi de optimism cu privire la viitorul pieței de carte autohtone. Totuși, pentru că eu am acces și la întîmplările din spatele cortinei și, mai ales, pentru că nu mă pot desprinde de profilul meu, cel al organizatorului de evenimente, o să spun Bookfest. Așa, dintr-o pornire socialistă, ca să mă aud pomenindu-i aici pe oamenii care fac posibil acest proiect. Chiar și fără să le dau numele. Pentru că, spre deosebire de Gaudeamus, la care muncește o echipă numeroasă, la Bookfest greul pică doar pe patru oameni.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • Scoaterea de sub acuzație a cifrei paișpe

    13 noiembrie 2018

    De ce stă cifra paișpe sub streașina radicalului ca într-o stație de autobuz? În primul rînd ca să nu o ude ploaia și apoi fiindcă îl așteaptă pe Albert Einstein […]

  • UE pentru adulți

    13 noiembrie 2018

    Doi asteroizi lovesc, la interval de o zi, România: rezoluția Parlamentului European și raportul MCV. Sînt desprinși din nebuloasa alegerilor europarlamentare de anul viitor și accelerați de cîmpul electoral al […]

  • Show complet cu motociclist

    13 noiembrie 2018

    Călin Popescu Tăriceanu cere timp pentru a-și construi apărarea în fața acuzațiilor neclare ale DNA. E dreptul lui și nu prea e. De când a reajuns la putere, pe umerii […]

  • Taica Lazăr

    6 noiembrie 2018

    Narcisismul procurorului general al societății civile dădu în clocot și făcu bulbuci săptămîna trecută, cînd taica Lazăr, plin de candoare și răsfăț, ne-a demonstrat că n-a făcut-o pe mortul în […]

  • Adevărul pe vremea valizei

    6 noiembrie 2018

    Adevărul nu încape tot într-o valiză. Nu se ascunde doar în curțile din Teleorman. Mai poate fi găsit și în Curtea de Apel de la Alba Iulia, și la Înalta […]