Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Oastea de pirpilii a lui Ungureanu se vrea în PPE

Zoom Oastea de pirpilii a lui Ungureanu se vrea în PPE

Forța Civică este o piramidă umană formată din pirpilii, vornici, popești, bazaci, biriși, botezați, culeți, fendrihani și mărieși, în general din lume neintrată în Parlament și rămasă să-și lingă rănile pe tușă, pe umerii căreia s-a cățărat Mihai Răzvan Ungureanu, pe post de vizionar. Viziunile sale sunt comunicate sub formă de decrete în plenul Biroului Permanent Național al Forței Civice. “Ungurenii mei”, zice vizionarul, “trebuie să intrăm în PPE, cel mai puternic partid european.” “Să intrăm, Măria Ta”, zic în cor pirpiliii și fendrihanii.

A doua zi, adică pe 24 aprilie a.c., vizionarul ia primul avion spre Bruxelles, ca de fiecare dată de unul singur, unde se întâlnește cu președintele PPE, Wilfried Martens, și cu alți membri ai PPE, cărora le spune cine este și ce vrea. Pirpiliii și fendrihanii stau cuminți acasă și așteaptă să le povestească vizionarul cu cine s-a văzut și ce a vorbit, vorba secretarului general al Forței, Ștefan Pirpiliu, fostă speranță parlamentară: “M-am născut în București, aici locuiesc împreună cu soția și cei doi copii. Am o familie frumoasă și sunt împlinit, în primul rând, din acest punct de vedere”. Frumos punct de vedere. Păcat că, la domeniul “viziune”, Forța Civică are pagina goală.

Publicat în Cațavencii, nr. 17(95) 2013



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia