Odă măgarului

Sunt singurul poet de pe pământ
ce și-a hrănit măgarul cu poeme,
că am semnat cu el un legămînt,
să fiu ferit de proști și de eczeme,
de bube dulci, de lepre și de trînji,
de ticăloșii care plimbă vorba,
de gloabe cu certificat de mînji
și de muscoiul ce-mi pîndește ciorba.
Fiindcă de-atîtea ori am întîlnit
măgari ascunși sub pălării de fetru,
că i-aș mîna mai jos de infinit
să-i pună la cotigă Sfîntul Petru,
să vadă și ei adunate-n Rai
bisericile rase de nea’ Nicu,
pe cînd strigau lozinci de unu mai
și degustau borhot cu polonicu’.
Măgarul meu îl știe pe Iisus
fiindcă strămoșul său l-a dus în cîrcă,
d-aia aștept acum un semn de sus,
la Maglavit, să-mi zică Domnul „Urcă!”.