Onorul la criminal

De ceva vreme se vorbește, la tonuri înalte și patriotarde, despre legea care interzice apologia crimelor naziste, legionare sau comuniste, precum și apologia celor care le-au comis. Inflamarea e mare, se discută mult și se pun în balanță cazuri diverse, se compară mere cu pere, prune cu mango și totul pare o discuție în jurul unui cazan în care cineva a pus la fermentat cele mai nepotrivite ingrediente.

Ei bine, în timp ce lumea încă nu se pusese de acord dacă legea îi condamnă și pe Cioran sau Eliade, ori doar pe cei care chiar au fost vinovați de crime, în Titu avea loc un eveniment cu o încărcătură specială. Sâmbătă, 1 august, se sărbătoreau nu mai puțin de 35 de ani de la înființarea Regimentului 64 Parașutiști de la Titu-Boteni. Regimentul 64 Parașutiști, împreună cu Regimentul 56 Parașutiști de la Caracal, a fost restructurat pe 30 noiembrie 1990, când a fost înființată Brigada 2 Parașutiști, având comandamentul dislocat la Clinceni.

Regimentul 64 Parașutiști de la Titu, cunoscut mai degrabă drept Regimentul de parașutiști de la Boteni, și-a câștigat celebritatea în 1989, când mare parte a regimentului a fost trimisă în Bucureşti, pentru a asigura paza unor importante obiective în timpul revoluției din decembrie. De asemeni, opt dintre parașutiștii de la Boteni au fost transformați, la ordinul lui Victor Atanasie Stănculescu, în plutonul de execuție a soților Ceaușescu, trei dintre cei opt fiind oamenii care și-au descărcat încărcătoarele în dictatorii puși la zidul din Târgoviște.

Cum spuneam, așadar, sâmbătă, 1 august 2015, la Titu, într-o piațetă civilă, în fața unui monument în formă de cruce, o adunare pestriță a sărbătorit semioficial 35 de ani de la înființarea Regimentului 64 Parașutiști. De la eveniment, ca de la orice manifestare de gen, nu puteau lipsi popii, primarul și, dat fiind specificul, militari în rezervă și activi. Iar ceea ce urmează este un citat din scurtul discurs de întâmpinare al unui militar în rezervă, adresat unui civil: “Domnule ministru, cadrele fostului Regiment 64 Parașutiști vă prezintă onorul! Sunt primul comandant al Regimentului 64 Parașutiști, general-maior în rezervă Niculescu Tănase”.

Până aici, nimic revoltător. Niște oameni în toată firea, încărunțiți în slijba țării, s-au adunat pentru a-și cinsti regimentul. Numai că…

Exact, numai că cel căruia i s-a intonat imnul la sosire, cel căruia cadrele fostului regiment de parașutiști îi prezintă onorul, cel pe care îl salută militarii în rezervă, ba chiar și cei în activitate, este nimeni altul decât Victor Atanasie Stănculescu. Pentru cei cu o memorie mai scurtă, Victor Atanasie Stănculescu nu este doar un personaj-cheie al revoluției, fost ministru al Apărării Naționale, ci și un criminal condamnat de Justiția română. Conform sentinței, Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat pentru omor deosebit de grav și tentativă de omor deosebit de grav. Pe lângă anii de închisoare, din care a executat doar cinci, Victor Atanasie Stănculescu a mai fost și degradat militar, luându-i-se toate gradele și distincțiile dobândite în timpul carierei. Iar condamnarea și degradarea militară au venit ca urmare a acțiunilor din decembrie 1989, de la Timișoara, când Victor Atanasie Stănculescu a condus reprimarea celor care manifestau împotriva regimului Ceaușescu. Mai mult, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au considerat că Stănculescu nu era obligat să respecte ordinul lui Ceaușescu de deschidere a focului împotriva manifestanților, fiind vorba despre un ordin ilegal și neconstituțional. Doar că V.A. Stănculescu nu numai că a respectat ordinul, dar judecătorii au considerat că a dat dovadă de “un vădit exces de zel”.

În aceste condiții, faptul că un general, fie el și în rezervă, dă onorul unui criminal degradat sau faptul că în onoarea aceluiași criminal degradat se intonează imnul României reprezintă o salbă de jigniri aduse memoriei celor care au murit în decembrie 1989 la Timișoara, la ordinele directe ale lui Stănculescu și Chițac. Să nu ne mai mirăm, așadar, de discuțiile pe marginea recentei legi, căci e normal ca o țară în care criminalii sunt onorați să nu înțeleagă de ce e importantă condamnarea crimelor legionarilor și ale comuniștilor.