În ultimii ani, Neculai Onțanu și-a făcut un fel de renume de campion pe cartiere al reabilitărilor termice ale blocurilor și toarnă, constant, sume considerabile în menținerea acestui renume. Ultima ispravă datează din 9 noiembrie, cînd, între două tururi electorale, Onțanu și-a făcut timp să dea aproape un milion de lei pentru servicii de supraveghere a lucrărilor și diriginte de șantier. Banii vor ajunge în conturile Euro Building Ideea SRL, Proiectech Construct SRL și Romair Consulting SRL, cele trei firme care au fost alese dintre cele șase care și-au oferit serviciile. Normal, cele trei firme au fost alese pe sprînceană. Spre exemplu, Romair Consulting este o obișnuită a contractelor publice, fiind implicată și în scandalul consultanței pentru groapa de gunoi din Cluj, contract semnat de arestatul, mai nou la domiciliu, Horia Uioreanu, fost șef al CJ Cluj. O alta dintre cele trei, Proiectech Construct, este, și ea, o obișnuită a lovelelor publice, lipindu-se la mai multe contracte din bani publici alături de Delta Antrepriză de Construcții și Montaj 93 SA, firmă ce asfaltează cu succes și, se zice, cu binecuvîntarea lui Dragnea, cam tot ce e de asfaltat prin sudul țării. Cea de-a treia firmă, Euro Building Ideea, pe vremuri doar Euro Building, din Pucioasa, este și ea o obișnuită a banilor publici, derulînd mai multe contracte cu Primăria Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu. De altfel, înainte să-și schimbe numele, firma era controlată de fosta șefă a ANL, Liliana Croitoru, în prezent destinele biznisului fiind pe mîna fiicei, Andra Sorina. Pentru că mama a fost luată de DNA, după care s-a lipit și la trei ani cu suspendare. Or, în condițiile unei astfel de adunături selecte de firme, de mirare e doar valoarea, destul de mică, a contractului. Căci pentru toate reabilitările făcute de Onțanu au să plătească, de fapt, tot cetățenii din sectorul 2, dat fiind contractul de 60 de milioane de euroi accesat prin 2011, pentru douăzeci de ani.
Onțanu dă un milion ca să supravegheze zborul altor milioane

Zoom Onțanu dă un milion ca să supravegheze zborul altor milioane





