Gen Tobiţa de tinichea
Ovidiu Lipan Ţăndărică (un copil mare): „Eu am rămas undeva între adolescenţă şi maturitate. Am un spaţiu al meu, pe care-l păstrez pentru mine şi acolo mă joc, acolo îmi revin. Am şi nişte păpuşi în casă, am un ursuleţ, chiar dacă sînt singur sau tocmai de aceea.“ (Tango.ro, 20 octombrie)
E recomandabil pentru un bărbat de orice vîrstă să aibă nişte păpuşi prin casă. Dar, iarăşi, e recomandabil să le chemi un taxi cînd ţi se face somn.
Gen Mogîldeţul cu colţi de argint
Adi Minune (vînător de buzunar): „Îmi place la nebunie să vînez, mai ales urşi şi porci mistreţi. Este o senzaţie care nu se poate descrie în cuvinte. Ursul este un animal cu o mare forţă, însă cîştigă cel mai bun, în funcţie de mijloacele folosite.“ (cancan.ro, 20 octombrie)
Urşi, mistreţi?! Să fim serioşi. Nu-l crede nimeni. Poate lăcuste. Sau, cine ştie, dacă găseşte o scobitoare mai solidă, pe care să o cuprindă cu două mîini, poate se încumetă să gîdile pe burtă o veveriţă.
Publicat în Cațavencii, nr 42, 24-30 octombrie 2012






