Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

OVIDIU ȘIMONCA: “Nu îmi plac moderatorii care spun în final sau în deschiderea emisiunilor «Doamne ajut㻓

Zoom OVIDIU ȘIMONCA: “Nu îmi plac moderatorii care spun în final sau în deschiderea emisiunilor «Doamne ajut㻓

Gazetar de linia întîi, Ovidiu Șimonca a lucrat la BBC România, unde și-a făcut un nume de neuitat. Acum e redactor-șef la Observator cultural. Aici face presă cu aceeași acribie și cu aceleași principii cu care s-a dus la BBC. Tip cu umor, dar și cu o analiză neiertătoare despre lumea în care trăim.

Cristian Teodorescu: Cum de ai trecut de la jurnalistica de radio, la BBC, la Observator cultural?

Ovidiu Șimonca:Tu ştii, Cristi Teodorescu, de ce am plecat de la BBC? Am fost solidar cu Traian Ungureanu, care nu trecuse un test şi urma să fie dat afară din redacţia londoneză. Iar eu, împreună cu alţii din redacţia de la Bucureşti, m-am solidarizat cu Traian Ungureanu – trimiteam scrisori interne, apoi am ieşit şi în public – şi am demisionat. Am protestat prin demisie. Oare am fost prost, atunci? Naiv? Manipulat? Traian Ungureanu a luat cîteva salarii compensatorii de la onoratul post de radio, iar apoi, şomer fiind, a început să-l aduleze pe Traian Băsescu. Şi a ajuns europarlamentar. Iar eu am făcut presă, doar presă, la Radio Total, la Evenimentul zilei şi, în final, la Observator cultural. Şi de la Evenimentul zilei am plecat tot prin demisie, am protestat împotriva patronatului de la Ringier, care dorea să transforme ziarul quality într-unul mai relaxat, fără dezvăluiri politice. Am prins anul electoral 2004 la Evenimentul zilei, plînsul lui Băsescu, dezbaterea între „cei doi comunişti“, stenogramele de la PSD. Şi am intrat şomer şi plin de glorie în 2005. Atunci, în 2004, Evenimentul zilei a fost anti-PSD, dar un antipesedism cu dovezi, cu anchete, nu cu zbierete. Iar Anul Nou l-am petrecut cu familia, eram foarte liniştit, ştiam că totul va fi bine. Peste mai puţin de o lună, Carmen Muşat mi-a făcut propunerea să vin la Observator cultural.

C.T.:Ce ai pierdut, ce ai cîștigat?

O.S.:Am pierdut minutul ăla de glorie, cînd eşti în direct şi dai tu, primul, ştirea şi am cîştigat multe zile, luni, ani de contact direct cu scriitori români, cu artişti români, pe care m-am bucurat să-i fac cunoscuţi cititorilor. Am contribuit la impunerea acelei generaţii Polirom, care a ieşit în lume prin 2004-2005-2006-2007, cred că şi datorită mie, prin interviurile pe care le-am făcut cu ei, s-a lansat, atunci, acel grup de prozatori foarte buni, cu Filip Florian, Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici, Răzvan Rădulescu, Bogdan Suceavă, Florina Ilis, Cecilia Ştefănescu, Vasile Ernu, Dan Lungu. Ca jurnalişti la o revistă culturală este important să arătăm că există literatură română, că există scriitori foarte buni, care, oricînd, pot să ducă faima literaturii române şi dincolo de Curtici.

C.T.:Cum ți se pare concurența, adică revistele de cultură ale Uniunii Scriitorilor?

O.S.:Care concurenţă? Ei fură startul mereu, statul le asigură, lor, bani pentru salarii, tipar şi evenimente, neîntrerupt, de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Şi noi primim bani de la Ministerul Culturii, prin Legea de finanţare a revistelor culturale reprezentative din România, votată în 2015. Dar finanţarea asta parţială vine după un concurs – facem un dosar, scriem un proiect editorial, aducem certificate de la ANAF că nu avem datorii – şi numai pentru partea a doua a anului. Noi luăm mult mai puţin decît primesc revistele Uniunii, aşa e legea, ei primesc automat 70% din finanţare, noi, alte reviste neafiliate, 30%, la concurenţă cu alte reviste. Dar avem un avantaj, un mare avantaj: nimeni nu ne obligă să preamărim scriitori, la noi funcţionează spiritul critic. În Observator cultural n-ai să vezi pagini de „omagiu“. Ne ferim să scriem despre cărţile noastre, ale redactorilor, nu ne lăudăm noi între noi, facem o mică notiţă că a apărut o carte a unui membru al redacţiei şi atît. Ştii, Cristian Teodorescu, cred că e mai bine, pentru cititori, ca în Observator cultural să prezentăm pe două pagini marea expoziţie Brâncuşi de la Bruxelles, deschisă în cadrul Europalia, decît să umflăm cu pompa scriitori pe care timpul îi va aduce la dimensiuni reale. Şi cred că e mai bine să te deschizi şi spre alte orizonturi, să vezi şi ce publică alţii, de aceea colaborăm foarte bine cu institutele culturale cu reprezentanţă în România – Institutul Francez, Institutul Cervantes, Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Centrul Ceh, cu care facem suplimente consistente, facem interviuri cu personalităţi invitate în România, am şi moderat o întîlnire dedicată anului 1989, organizată de Institutul Francez, în colaborare cu Goethe Institut şi cu British Council, cu europarlamentari francezi şi cu jurnalişti francezi de seamă, prezenţi la Bucureşti.

C.T.:De ce n-au revistele de cultură mai mulți cititori, în afară de cele care n-au aproape deloc?

O.S.:Au pe site, dacă ai un site bun, pe care să-l actualizezi permanent, şi noi avem un astfel de site. Presa tipărită are tot mai puţini cititori, dar noi ne încăpăţînăm să fim şi pe hîrtie, pentru că o carte bună şi o revistă bună sînt cele pe hîrtie. Blog-urile, Facebook-ul te ajută enorm la promovare, dar cartea şi revista le citeşti pe hîrtie, la birou sau în fotoliu.

C.T.:Văd că îi merge din ce în ce mai bine ideii Observatorului de a face întîlniri ale elevilor de liceu cu persoane din lumea culturii și a artei. De unde v-a venit și încotro vreți să mergeți cu ea?

O.S.:Ideea este a lui Carmen Muşat, iar noi, cei din redacţie, ne bucurăm să o susţinem, fiecare după puterile şi priceperea noastră. Tinerii de azi – cei între 12 şi 19 ani – au nevoie nu doar să citească, dar îşi doresc să dialogheze cu autori români contemporani, să le pună întrebări, să-i scormonească. Noi asta facem: aducem autori – prozatori – şi discutăm cartea lor recent apărută, în faţa elevilor de liceu, într-un cadru plăcut, la Muzeul Naţional al Literaturii Române. Au fost, pînă acum, în faţa elevilor de la nouă Colegii Naţionale din Bucureşti: Octavian Soviany, Bogdan-Alexandru Stănescu, Vlad Zografi, Veronica D. Niculescu, Ana Maria Sandu, Răzvan Petrescu, Cristian Fulaș, Cristina Andrei, Gabriela Adameșteanu, Nora Iuga, Andreea Răsuceanu, Ioana Nicolaie, Cristian Teodorescu. Există, în jurul revistei, un nucleu de 80-100 de elevi care citesc literatură română contemporană. Aceşti elevi, o dată pe an, dau şi un premiu, tot la o carte de proză. Doar aceşti elevi scriu despre întîlnirile de la Muzeul Literaturii, ei sînt jurnaliştii culturali care consemnează acea seară. Întregul proiect nu s-ar putea realiza fără dăruirea unor profesoare de limba şi literatură română, care trec peste mormanul de hîrtii pe care trebuie să le facă zilnic şi îi ajută pe acei copii să descopere literatura română şi să fie bucuroşi că citesc, că discută cu autori, că mai scapă de „imaginea ţăranului român reflectată în…“. Numele acelor profesoare le publicăm după fiecare întîlnire de la MNLR.

C.T.:Cum crezi că e cu analfabetismul funcțional al absolvenților de liceu de la noi?

O.S.:Aş vrea să văd jumătatea plină a paharului. Adică să văd acei tineri care sînt isteţi, care înţeleg o carte, un fapt de viaţă, tineri care fac faţă unei conversaţii cu elevi din alte ţări, vorbind bine şi cu miez într-o limbă de circulaţie internaţională. Analfabetismul funcţional e din cauza unor materii greoaie, iar elevilor li se face lehamite să tocească şi mai bine se uită pe telefon. Iar o altă cauză a analfabetismului este marea discrepanţă între şcolile din municipiile reşedinţă de judeţ şi cele de la sate. Cînd mergi pe jos kilometri sau cu un microbuz hîrbuit, cînd ajungi ud la picioare şi în clasă e frig, că nu s-au cumpărat lemne destule, cînd toaleta e în curte, nu prea poţi să faci performanţă. Dacă acelor copii le este şi foame, parcă începi să înţelegi că şcoala începe, în primul rînd, cu grija faţă de copil, să aibă creioane, manuale, cîteva haine de iarnă şi să nu-i ghiorăie maţele.

C.T.: Care dintre politicienii autohtoni ar trebui trimiși înapoi și de urgență la școală?

O.S.:Toţi cei care au făcut un doctorat la Academia Naţională de Informaţii sau la alte institute legate de serviciile secrete aş dori să facă, pe bune, măcar o facultate de istorie, de litere, de matematică sau informatică, de geografie, de drept sau de ştiinţe politice în una din primele trei universităţi de stat din România, la Bucureşti, la Iaşi sau la Cluj.

C.T.:Ce e de preferat în lumea culturii, batista pe țambal sau conflictele la vedere?

O.S.:Nu există subiect tabu, e suficient să scrii argumentat şi „să nu te întoarcă nimeni cu cheiţa“. Sînt „căderi în abis“ la Uniunea Scriitorilor – arată-le; sînt probleme la Ministerul Culturii – indică-le; sînt probleme cu „ieşirea în lume“, adică suferim la capitolul reprezentare culturală internaţională – arată de ce șchiopătăm; crezi, după o lectură atentă, că un roman e prost – spune ce crezi despre acel roman, nu te ascunde; ai văzut un film românesc prost – zi verde în faţă că e prost.

C.T.:Politică literară sau comentarii despre politică?

O.S.:Politicul este o formă a culturii. O gazetă culturală trebuie să aibă unul sau mai multe – de preferabil, mai multe – comentarii şi analize politice, care să prezinte riguros, cu scepticism, lumea politică. Şi care să nu fie propagandă. Să nu închizi ochii, să zici „au venit ai noştri la putere“, sînt mai blînd. Nu ăsta e comentariul politic. Analiza politică înseamnă să fii dur şi drept cu toţi. Am oroare de trei lucruri, în presa politică de televiziune. Primul – cînd spui că „fug şi eu în piaţă, la proteste, ne întîlnim noi acolo, o să vedeţi…“; această întîlnire a jurnalistului cu piaţa este pentru a relata, nu pentru a-ţi măsura intensitatea vociferărilor şi huiduielilor. Al doilea – cînd mărturiseşti candid că ţie îţi place X, că ţi-e simpatic; oricît de simpatic e un candidat, tu nu te raportezi cu simpatie sau antipatie la el, ci îl vrei eficient, corect şi responsabil. Al treilea lucru – nu îmi plac moderatorii care spun în final sau în deschiderea emisiunilor „Doamne ajută“, „Doamne ajută să scăpăm de Dragnea…“, „Doamne ajută să iasă Iohannis…“.  Nu eşti la amvon, nu ţii predici, întrebi temeinic şi analizezi amănunţit, de aceea a spune doar „Bună seara, stimaţi telespectatori“ e mai mult decît eleganţă. E bun-gust şi chizuinţă.

C.T.:Ce nu te-am întrebat, dar ar fi trebuit s-o fac?

O.S.:Îţi place să citeşti textele altora, înainte de publicare? Da, e fascinantă bucătăria unei redacţii şi, mai ales, mă simt bine să vorbesc cu un redactor sau cu un colaborator şi să-l rog să facă un subiect, ştiindu-l specialist, ştiind că are ceva de spus în cunoştinţă de cauză. Cînd primeşti textul şi vezi că omul acela chiar a scris ce trebuia, asta este o mare satisfacţie profesională. Pentru că-mi place lucrul cu manuscrise, de cîtva timp, colaborez cu Editura Litera şi le propun autori români. Şi pe ficţiune, şi pe nonficţiune. Au apărut Mara Wagner (Renovări. Amenajări interioare) şi fraţii Mihai şi Gabriel Vacariu(Viaţa lui G.), va urma Sorin Şerb cu Ceauşescu, ultimul an şi, sper mult, o serie de autor Sorin Alexandrescu.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Felicitari pentru acest interviu! De ce nu ia Observator Cultural o pozitie oficiala, eventual insotita de un protest (argumentat in paginile revistei) in legatura cu doctoratele de la Academia Naţională de Informaţii si de la alte institute legate de serviciile secrete?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Șato falit

    21 ianuarie 2020

    Anul trecut, cam pe vremea asta, am intrat ca un domn într-o bancă, fluturîndu-mi hlamida gloriei, și am ieșit într-o jumătate de oră, ponosit ca un homles fără pensie și […]

  • Pe cale de dispariție

    21 ianuarie 2020

    Gîndacul croitor al stejarului a apărat Valea Oltului mai îndîrjit decît au făcut-o dacii lui Scorillo și ai lui Decebal. A oprit buldozerele, planul de fezabilitate și fondurile europene doar […]

  • Răul cel mai cinic

    21 ianuarie 2020

    A devenit extrem de plictisitoare, ba pe alocuri chiar enervantă, mantra asta cu alesul între răul cel mai mic și răul cel mai mare. Sunt din ce în ce mai […]

  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]