Practic, în primăvara anului trecut, taraba politică de la vlahii a propus trei opțiuni mari, dar și late. Circul vă prezintă: Păcală (Nicușor), Tândală (Crin) și Harneală (Simion). Ar mai fi fost Tănteală (Lasconi), dar există limite ale ridicolului chiar în valahíe. Așa că s-a ales, cu marele entuziasm necesar, Păcală. După care, luni mai târziu, și-a dat Păcală arama pe față – era aurifer simionagiu deghizat, magaiot la mâna a doua, urs care dansează după muzica pădurii și, în general, un CV cu părul creț.
Se cheamă țeapă, n-ați mai luat? Iohannis ce a fost? Chiar așa, de unde a avut Iohannis atâta „peroadă“? Celelalte variante erau proaste și ele – și aici ajungem la problema de fond. Niciodată n-au existat variante bune pentru că n-au avut de unde să existe, pentru că societatea civilă n-a secretat mai mult decât secrețiile de partid și de stat (că e partidul deghizat social-democrat sau liberal nu contează). Pentru că românii nu știu, nu pot și nu vor să lucreze în echipe și, dacă se strâng trei inși, doi se gândesc să-l jefuiască pe al treilea și, dacă e cazul, să-l și omoare. Păcală întâlnește Miorița.
Așadar, nu e o problemă de nume proprii, e o problemă de sistem. Infernul birocratizat care e statul făurit de vlahi (și pe care idioții utili cred că-l reformează acum bolojalnicii) este în mod esențial un infern. Restul e agitație. Restul e propagandă. Mai mult: vlahii confundă gălăgia cu valoarea, fanatismul propriilor credințe cu adevărul și dumneavoastră vreți să n-aibă ca președinte un stativ de medalii și procurorul general pe care îl au, când însăși ideea de „justiție“ la vlahi e că e drept ce decide pădurea că e drept, cetățeanul e doar ornament inutil (neesențial, s-a văzut în pandemie), generator de venituri, prin taxe și impozite, și, în general, o anexă deranjantă la dreptul de vot.
Știu bine cine e procurorul general al României. Investigația care l-a băgat pe Onilă de la Huși la pușcărie fiindcă viola minori, de ani și ani, a pornit fix de la mine, autorul acestor rânduri. Chiar eu am pornit acest subiect care s-a rostogolit până a ajuns o minciună gogonată pe buzele președintelui. Colegii de la „Să fie lumină“ au urmărit cazul până la capăt și avem acum în spațiul public probe, nu gargară, că procurorul general al României chiar a fost un înger păzitor al unui violator. Ce garanție mai frumoasă că se va merge în continuare târâș pe coate? A, și Marș TV rămâne la locul său. Trăiască libertatea de expresie vlahă și incomensurabila prostie a poporului român!
Aștept ziua dreptății în care Nicușor va deveni oficial președinte al PSD. Și încă mai trag nădejde că, dacă tot e bâlci, va ajunge cândva la Cotroceni mărețul Dănuț Andrușcă. Așa ar fi frumos, bine, drept.
1.337 de vizualizări







Nicușor e cu artimetica, a făcut o integrală a puterilor în stat și i-a dat egal cu SRI. Tot matematic s-a demonstrat că drumul cel mai scurt între două funcții trece obligatoriu prin SRI, așa că matematica aplicată și-a spus cuvîntul. Nu e prost, omu’ lucrează după manual, pe baze științifice.