Chiar și oamenii foarte inteligenți și cultivați și dotați cu o sensibilitate peste medie, cînd ajung în funcții înalte, pot da în paranoia puterii. Ceea ce se cunoaște în politica lor personală. Acestor fericiți-nefericiți le trebuie o uriașă doză de bun-simț pentru a nu da în această boală profesională. Papa Francisc e însă și un tip vesel – mă rog, atît cît poți spune asta despre un papă. Or, veselia e un vaccin împotriva năvîrliilor pe care le aduce puterea chiar și slujitorilor Domnului.
Despre veselie se spune că e mijlocul prin care oamenii simpli fac față loviturilor vieții. Ca un fel de armă lăuntrică prin care unii dintre noi reușesc să trăiască mulțumiți, chiar și atunci cînd n-ar avea motiv. Veselia, să ne înțelegem, e altceva decît simțul umorului, pe care îl presupune. Poți avea umor, dar fără să fii și vesel. Printre oamenii cu umor din vechime care erau și veseli: Rabelais, Henric al IV-lea, bearnezul asasinat după ce a ajuns regele Franței, cu replica sa formidabilă, „Parisul merită o liturghie!”, sau Leonardo da Vinci, care lăsa lucrări neterminate în așteptarea marii inspirații de final, fără ca asta să-l apese. Mai din preajmă: Mark Twain, Caragiale al nostru, Apollinaire și cîți alții.
Papa Francisc nu și-a pierdut veselia după ce a ajuns în funcție. Dar asta nu înseamnă că se face că plouă zîmbind despre păcatele slujitorilor Bisericii. Și nici despre păcatele lumii. Spre deosebire de veselia prostului, veselia unui om inteligent nu înseamnă suspendarea simțului său critic și de dreptate. Căci omul vesel e și optimist, ceea ce înseamnă că vrea să schimbe lumea pe potriva optimismului său. Așa se face că veselul Papă Francisc e un înnoitor radical al Bisericii pe care o conduce, spre deosebire de predecesorii săi mai gravi.
Ca și Francisc din Assisi, sfîntul precursor al ecologiștilor, de la care argentinianul, devenit episcopul Romei și al tuturor catolicilor din lume, și-a luat supranumele de papă, vrea să facă curat în Biserica Catolică. Încît are mulți dușmani și printre cei pe care-i conduce, de la cardinali la simpli preoți. Asta ca să nu mai spun de teroriști sau de nebunii care-și pot face un ideal din asasinarea lui. Or, dacă papa n-ar fi un om vesel, cu optimismul aferent, ar sta la Vatican, să primească audiențe, nu ar umbla în pelerinaj prin lume, riscîndu-și viața de fiecare dată.
Zilele trecute, mai mulți bucureșteni ziceau că măsurile de precauție sînt exagerate, chiar dacă e vorba de Papa de la Roma. Cine să atenteze la viața Papei în România? Ca și cum Papa i-ar fi deranjat cu vizita sa care a impus diverse restricții de circulație automobilistică. Nu-mi dau seama dacă aceste restricții au fost pe de-a-ntregul justificate, dar răsuflu ușurat că Papa a plecat nevătămat din România.