Cînd aveam vreo 17 ani, eram topit după parabolele literare. Erau, ce-i drept, și la modă! La noi, cu oarecare întîrziere: mai exact, pînă a ajuns cenzura la concluzia că erau inofensive.
Citeam Ciuma lui Camus și povestirile lui Kafka și, la sfatul unui popă tînăr cu care discutam despre literatură, atunci am citit și Noul Testament. (Apropo, profesoara noastră de română, doamna Horvat, care ne preda și literatura universală, ne recomanda să citim Biblia, pentru valoarea sa literară.) Atunci, ca și acum, aveam o relație oscilantă cu bunul Dumnezeu. Adică interpretam parabolele lui Iisus mai mult ca pe niște citate din proza evangheliștilor despre personajul lor principal, pe care mi-l imaginam ca pe tînărul popă cu care mă conversam despre literatură.
Apoi au venit povestirile lui Borges din Moartea și busola, antologia de la Editura Univers, pe care mi-a împrumutat-o un prieten. Cînd am citit Moby Dick, pe la 19 ani, aveam oarece experiență în decriptarea parabolelor. Și totuși, romanul lui Melville, cu multele sale aluzii la Vechiul Testament și la literatură, cu tot cu experiența lui Ishmael pe balenieră, a fost cel care m-a făcut să mă bucur de ceea ce îmi oferea „carnea realistă” a textului, pur și simplu, pe deasupra tuturor intențiilor parabolice ale autorului.
Ishmael al lui Melville povestește cu naivitate toate cele prin care a trecut înainte de îmbarcarea sa pe baleniera Pequod și la bordul navei conduse de căpitanul Ahab. Or, ceea ce m-a fermecat atunci n-a fost povestea de dedesubtul poveștii, ca la alți autori de parabole literare, ci povestea însăși. Pînă atunci, Melville publicase, cu oarecare succes, romane realiste de călătorii maritime. Cititorii săi americani n-au priceput încotro bătea el artistic cu Moby Dick, așteptîndu-se ca romancierul să mai povestească, la scara unu pe unu, peripețiile sale maritime. Așa că atunci cînd a murit Melville, despre el n-a apărut în presa americană decît un memento prizărit printre alte anunțuri obituare.
Cel care l-a scos din uitare pe Melville a fost un francez, Baudelaire. Poetul numai că nu le-a bătut obrazul americanilor că ignorau un mare scriitor. Așa că americanii s-au grăbit să-l recupereze din propria lor uitare.
Cîte interpretări s-au tot făcut apoi în Statele Unite despre Moby Dick! Și cum a fost decretat Melville genial și în povestirile sale, care pînă atunci nu impresionaseră pe nimeni! Pe mine, însă, Moby Dick nu m-ar fi făcut să-l țin minte dacă n-ar fi existat și realismul impecabil cu care Melville și-a scris romanul.
