Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Parlamentul European e locul în care România trebuie să se prezinte cu idei și proiecte, nu conflicte interne

Zoom Parlamentul European e locul în care România trebuie să se prezinte cu idei și proiecte, nu conflicte interne

Într-un spațiu în care se negociază bugete de sute de miliarde de euro, politici industriale, mecanisme de finanțare și direcțiile strategice ale Uniunii, simpla prezență nu este suficientă. România trebuie să vină cu idei, proiecte și obiective clare. Trebuie să știe ce vrea și, mai ales, trebuie să fie capabilă să își susțină interesele.

Victor Negrescu ocupă astăzi una dintre cele mai importante poziții deținute vreodată de un reprezentant al României în legislativul european, fiind vicepreședinte al Parlamentului European. Activitatea sa este concentrată, între altele, pe zona bugetului european și pe marile teme care vor defini viitorul economic al Uniunii. Experiența lui ca raportor general pentru bugetul Uniunii Europene și activitatea din Comisia pentru bugete îi oferă o perspectivă directă asupra locului în care se iau deciziile importante pentru viitorul financiar al statelor membre.

Cea mai importantă idee ce trebuie înțeleasă astăzi este că România va intra într-o perioadă decisivă iar viitorul exercițiu financiar european, pentru perioada 2028-2034, nu va fi o simplă copie a precedentului exercițiu financiar. Competiția pentru resurse va fi mai puternică, iar o parte importantă a finanțărilor europene va fi obținută în urma unei competiții directe între proiecte venite din diferite state membre. Nu va mai fi suficient să așteptăm alocările și să împărțim ulterior banii, să încercăm să absorbim cât mai mult din cât ne este pus la dispoziție. România va trebui să meargă la Bruxelles cu proiecte credibile, construite în jurul unor domenii strategice și capabile să concureze cu inițiativele celorlalte state europene.

Europa vorbește tot mai mult despre investiții, inovare, dezvoltarea industriei, tehnologie, cercetare și capacitatea economiei europene de a concura la nivel global. România nu își poate permite să rămână un simplu beneficiar pasiv al deciziilor luate de alții. Trebuie să participe la construcția acestor politici și să identifice propriile domenii în care poate deveni competitivă. România rebuie să transforme interesele naționale în proiecte europene.

Asta e miza unei reprezentări eficiente în Parlamentul European, una pe care nu pare că toți europarlamentarii români au înțeles-o. Nu este vorba doar despre discursuri sau despre poziționări politice. Este vorba despre capacitatea de a construi alianțe, de a negocia, de a înțelege mecanismele europene și de a introduce interesele României în agenda continentală înainte ca deciziile să fie deja luate. Victor Negrescu a fost unul dintre raportorii bugetului general al Uniunii Europene pentru 2025, contribuind direct la negocierea priorităților de finanțare ale UE, a elaborat raportul Parlamentului European privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, cu impact direct asupra modului în care sunt urmărite și cheltuite fondurile PNRR iar în prezent este implicat direct în construcția viitorului cadru financiar european 2028-2034, inclusiv în dezbaterea privind fondurile pentru coeziune, dezvoltare regională și competitivitate

România trebuie să învețe o lecție fundamentală: conflictele politice interne nu trebuie exportate la Bruxelles. Este firesc ca partidele românești să fie adversare în campanii electorale și să aibă viziuni diferite asupra politicilor interne, însă Parlamentul European nu trebuie transformat într-o extensie a războiului politic de la București. Ba chiar, pe cât posibil, la Bruxelle e nevoie de un front comun, care să susțină interesele României, nu cum s-a întâmplat recent, cu o lege internă pentru care reprezentanți de la București au solicitat pedepsirea financiară a României, în cadrul PNRR.

La Bruxelles, europarlamentarii români aparțin unor familii politice diferite, votează uneori diferit și reprezintă ideologii distincte, însă există teme în care competiția politică trebuie să lase locul unui front comun. Bugetul european, politica de coeziune, agricultura, infrastructura, competitivitatea economică, securitatea energetică sau poziția României în viitorul exercițiu financiar sunt teme care depășesc granițele oricărui partid.

România are nevoie de o reprezentare care să concureze prin idei, de oameni care știu să lucreze împreună atunci când interesul național o cere. Un europarlamentar român poate fi social-democrat, liberal, popular, conservator sau membru al oricărei alte familii politice europene dar, înainte de toate, atunci când negociază o poziție care privește direct România, el trebuie să fie reprezentantul României.

Poate acesta este și mesajul cel mai important al activității lui Victor Negrescu în Parlamentul European: influența nu se construiește prin zgomot, ci prin muncă, expertiză, relații instituționale și capacitatea de a transforma o idee într-o decizie politică. România are nevoie de mai multă prezență reală în mecanismele europene, de mai multe proiecte și de mai puține conflicte exportate inutil.

În următorii ani, miza nu se rezumă doar câți bani va primi România. Miza va fi dacă România va reuși să își definească un rol într-o Europă care își schimbă prioritățile. Iar pentru asta este nevoie de reprezentanți care să înțeleagă că Bruxelles-ul nu este locul unde se continuă bătăliile de acasă, ci locul unde trebuie câștigate bătăliile pentru România.

Material realizat în cadrul unei inițiative editoriale cu finanțare europeană.



Citeşte mai multe despre:

10 comentarii

  1. #1

    Astept cu interes noile alegeri in Comisia Europeana si Parlamentul European.

  2. #2

    Degeaba îl pregătiți pe acest „proeuropean” pesedist pentru alegerile prezidențiale! Altcineva va fi Președinte… și se pregătește singur!

  3. #3

    Traiasca Uniunea Europeana!!! Uraaaaa!!! Uraaaaaaa!!!! Uraaaaaaaaaaa!!!!!!!

  4. #4

    Sa ne amintim. Victor Negrescu a promovat parteneriatului civil: În calitatea sa de europarlamentar, a susținut inițiative legislative privind introducerea parteneriatului civil în România.

  5. #5

    Bă, cațavencilor, erați firma de râs serioasă, nu furnizori de bășini insipide. Ce v-a apucat de ieșiți în public cu rahatul ăsta? Va faceți serios de râs, parol!

    • #6

      Bre Fane! Tu nu citishi pin’ la capat? Ultimul rind in Italics e:”Material realizat în cadrul unei inițiative editoriale cu finanțare europeană.”. Pai nu tzi’e clar? Negrscu a platit pentru o limba!!! Se poarta. Da’ cit o fi platit? Si din ce bani?

  6. #7

    „C’esti copil”? Pe ce sa faci „front comun” la Bruxelles, daca nu poti sa-l faci in Ro. macar pe cateva proiecte de tara?

  7. #8

    Sa povesteasca tovarasul Negrescu, apucaturile de mahalagii/mahalagioaice ale colegilor/colegelor din psd. Sa le explice ce magarii fac prin tara si cum isi impart Romania, de mana cu mosckova…Le-a povestit de exemplu, cum au carat votanti cu autobuzele si microbuzele sa voteze cu AUR? Ca au recunoscut si ei….Le-a povestit afacerea NORDIS???

  8. #9

    Nu stiu domnilor, eu sunt sceptic. Mi se pare ca lipseste ceva. Nu prea imi pare Negrescu asta destul de proeuropean. Aia stiau ce culoare are cand l-au acceptat sau i-au citit doar numele? Ce gen ziceati ca are? Pardon… Cum se identifica? Barbaaat? Aooleu, pai asta este demodat. Trebuie sa facem o schimbare de look, un upgrade, arata prea pesedist, prea demodat, nu stiu cum sa zic, nebruxelez, neoccidental, ne-european. Ma tem ca o fi un spion din ala heterosexual trimis de Putin sa ne spioneze afacerile noastre.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Coperta Catavencii – 21 octombrie
erbasu
Elis Pavaje
verlinne
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia