Partidul Conservator al premierului David Cameron a cîștigat alegerile parlamentare în Marea Britanie. Incredibil, dom’le, ce bine se mișcă conservatorii de cînd nu mai e Băsescu la putere, și asta chiar dacă președintele lor, domnul profesor Dan Voiculescu, e încă la pușcărie.
Un tribunal din America a hotărît că interceptările telefonice făcute de NSA sînt ilegale, imorale și insipide. Totuși, n-a zis nimic despre urmărirea unei persoane cu ajutorul Poliției Locale – deci, iată, sîntem pe calea cea bună.
Doi americani riscă să facă 15 ani de închisoare după ce au fost prinși făcînd sex pe o plajă din Miami. Ce țară neprietenoasă cu tinerii care se iubesc mai e și America! În Vama Veche nu numai că n-ar fi zis nimeni nimic, dar probabil ar fi primit și o clătită cadou sau 100 de grame de hamsii pentru show.
Gruparea teroristă ISIS a anunțat că tocmai și-a deschis un hotel de lux în Irak. Aparent, condițiile sînt excepționale, dar dacă te prind furînd prosoape te decapitează.
Chuck Norris crede că manevrele militare pe care guvernul Statelor Unite le face în statul Texas sînt, de fapt, un pretext pentru ca armata americană să invadeze Texasul. Partea tristă e că ăsta nici măcar nu e un banc cu Chuck Norris, e pe bune.






