Băieții care încă atîrnă la șefia partidelor clasice au înțeles nu doar mesajul, ci și importanța momentului, pericolul în care ne aflăm, astfel că au acționat în consecință. Cei care ani de zile s-au jertfit prin bugetul public, de dragul stabilității, doar ca mai apoi să se certe în campanie pe motiv de ciolan, pare că au învățat din greșeli. Nu le-a ieșit cu campania, așa că acum nici nu o mai fac și se ocupă de stabilitatea personală, încercînd să-și mute asset-uri prin fel și fel de off-shore-uri, să schimbe leii în valută forte și valuta în monezi virtuale.
Marea coaliție dintre PSD și PNL, refăcută după eșecul electoral cu puțin scuipinol UDMR, și-a ales un candidat de criză, în persoana lui Crin, pe care de îndată ce l-au botezat, l-au aruncat în sălbăticie. Du-te, aleargă, aleargă și fii liber, fii președinte!
Unitatea PSD și PNL funcționează doar cînd e vorba de împărțeală. La împărțit răspunderi și muncă e ceva mai greu. Organizațiile din teritoriu ale PSD n-au nici un interes să tragă pentru Crin. Se uită și ei la sondaje, știu că turul doi e wishfull thinking, nicidecum proiect, iar ei încă se află în competiție în mai toate județele. Alianța asta nu e iubire, ci un concubinaj de conjunctură.
În plus, o candidatură a lui Ponta pare iminentă și va face ca susținerea pesediștilor din teritoriu pentru Crin să fie și mai mică. Mickey Mouse a băut din cupa suveranistă și a început să viseze frumos. E dreptul lui pînă la urmă, căci, spre deosebire de Geoană, el n-a apucat nici măcar o seară să se culce președinte.
Crin nu se poate baza nici măcar pe toți liberalii, cît timp o gașcă destul de serioasă cerea, pînă mai ieri, intrarea în cursă a lui Ilie Bolojan, chestie pe care interimarul de la Cotroceni a refuzat-o.
De partea cealaltă a pro-europenilor, Lasconi e nu doar încremenită în candidatură, dar a început să delireze și să susțină că alegerile ar fi fost anulate tocmai pentru ca să nu fie ea lăsată să ajungă la Cotroceni. Susținerea ei din rîndurile USR e destul de consistentă, însă cea mai mare parte a celor care o susțin o fac pentru că vor să o vadă cum își rupe procentele și pleacă înapoi la Cîmpulung, fără poziția de președinte de partid. Cu toate astea, și cu toate că în USR există încă o bună parte care-l susține pe Nicușor Dan, Elena Lasconi e decisă să candideze și va candida.
Cu alte cuvinte, în segmentul pro-european nu s-a schimbat mai nimic. Sînt tot atîția candidați, ba chiar mai mulți, dacă e să luăm în calcul intrarea în cursă a lui Nicușor, cu șanse reale, precum și a unei turme de candidați-petardă. Și chiar dacă, în teorie, asta n-ar fi neapărat o problemă în vederea unui tur II, e greu de crezut că pro-europenii vor reuși să strîngă rîndurile în spatele unui candidat, oricare altul decît Georgescu ar fi el, în condițiile în care campania nu va face altceva decît să amplifice ruptura dintre ei ori răfuielile interne din fiecare partid în parte.
2.162 de vizualizări
Bolojan e volatil, inaintea alegerilor locale a reiterat ca nu-l intereseaza o plecare la centru, dupa cateva luni candidand la senat, cu cheltuielile de rigoare ce nu mai tin de “eficientizare”. La cata campanie isi face, de la zboruri cu curse de linie, la sezut in dreapta in masina elevului, as zice ca sigur va candida. Timingul e cat se poate de prost avand in vedere contextul international, dar ce mai conteaza. Acili sea, taind niste posturi, mai construieste niste poduri, pasaje, centuri (in intravilan). Ca doar asta vrea rumanu, sa mearga cu “cocia” peste tot. Afara, mai baga o birtineza si rezolva tot, binia-fi…
Și guralivi și de nimic ….. Cine s aseamănă se adună ca laptele stricat! De vină suntem noi că nu-i vărsământ la canal…