Pe lângă confirmarea lui Ilie Bolojan în postul de tătuc suprem și transformarea PNL într-o organizație PFA, marele congres al liberalilor a adus și ceea ce pare să fie nici mai mult, nici mai puțin decât sfârșitul unei cariere înfloritoare. Florin Roman, cel care făcea greva foamei între micul dejun și prânz, cel care urla cu o sticlă de ulei în mână, de la tribuna Parlamentului, omul care a scris o carte inexistentă și care și-a plagiat un master – un master, când țara e plină de doctorate! –, omul care părea o eternă vedetă, a fost tras discret pe tușă. Oficial, omul s-a vrut unul dintre cei patru prim-vicepreședinți și chiar a candidat. A făcut-o, însă, mai mult demonstrativ, ca să-și ofere o tribună de la care să-și zică păsul, căci jocurile fuseseră făcute. În fapt, miza micului deputat, putred de bogat din muncă cinstită la stat, fusese cea de vicepreședinte pe regiunea Centru. Nu l-a vrut Bolojan, așa că postul a fost luat de Ion Dumitrel, un băiat uitat de timp în fruntea Consiliului Județean Alba încă de pe vremea când Băse privea drept la pahare.
Reîntors la vatră, Roman ar fi făcut și puțin tămbălău prin organizație, pe motiv că n-ar fi fost susținut cum trebuie. El, tocmai el, din a cărui muncă prin consilii de administrație și sinecuri s-a înfăptuit liberalismul românesc modern. Și, dacă tot a fost cumva scos pe tușă, omul a decis să se ocupe de propria persoană. Că așa e viața, vine o vârstă la care trebuie să te bucuri de ce-ai agonisit. Și nu e vorba nici de acel apartament de peste 300 mp, în care stâtea în timp ce încasa de la Parlament bani de chirie, și nici de casele sau terenurile trecute pe numele rudelor, că așa e în politică, ci de o nouă etapă.
Chiar dacă nu mai există declarații de avere, că dacă tot a fost decizia CCR nu s-a mai sinchisit nici Roman să-și posteze vreuna pe site-ul Camerei, distinsul deputat și-a cumpărat în Alba Iulia un mic locșor, de vreo 2.000 mp, într-una din zonele foarte bune ale orașului. Și, din ce zic niște surse, ar fi plătit un preț preferențial, cam vreo 50 de euro/mp, în condițiile în care în zona respectivă prețul pieței se duce spre 200, fiind zonă de P+2. O nimica toată, veți zice, că pur și simplu a avut noroc la cumpărare. Însă norocul ți-l mai și faci cu mâna ta, că așa e în tenis. Terenul cu pricina fusese al domnului Ioan Popa, celebrul patron al Transavia. Mă rog, pe ceva fundație. Ioan Popa a construit în zona respectivă o biserică și, cândva mai recent, chiar și un loc de joacă. Fără prea multă bătaie de cap ori acte și autorizații, că faptele bune nu trebuie să fie oprite de birocrație.
Ioan Popa „Transavia“ este prieten cu Florin Roman. Sau, mai degrabă, Florin Roman este prietenul lui. Iar asta poate explica, desigur, atât vânzarea terenului, cât și prețul pentru prieteni. E un lucru normal ca prietenii să se ajute între ei. Până la urmă, o prietenie nu ține doar de petreceri la clubul de golf ori întâlniri și discuții despre vreme, fotbal sau politică. Desigur, această prietenie nu stă nici la baza faptului că firmele patronului au niște contracte preferențiale la energie, cu Hidroelectrica, că doar nu-i ca și când deputatul ar fi intervenit pentru așa ceva. Viața e, până la urmă, plină de coincidențe, unele mai triste, altele de-a dreptul fericite.
Și uite așa, tras pe tușă, Roman are totuși ocupație. Își face el o casă, pe un teren mic și ieftin, într-o zonă bună, dacă tot nu l-a lăsat Bolojan să repare acoperișul PNL. Cât despre politică, deși mai toți îl dau pe tușă și fără vreo șansă la un nou mandat, nu e tocmai cazul de încheiat capitole, căci a mai fost el dus și tot s-a întors. Cine știe, poate că-l așteaptă în viitor un nou mandat de ministru, caz în care n-ar strica să facă și un doctorat, că nu mai merge doar așa, cu master și facultăți făcute seara târziu.
2.472 de vizualizări







E bun si Bolojan ,decat cosmarul/ „scenariul Simion + Calin Georgescu” …
Da’ restul ,pot sa fiu sincer: se putea/poate mai bine! 😉
Evident ca Bolojan e mai bun, ca doar o sa plateasca mai mult cu noul TVA, etc.
Coșmarul unora și acoliții , nu al tuturor …!
Coșmarul unora și acoliții , nu al tuturor …! in rest cum spui … Tot ai noștrii..
Tupeistul ăsta merită să aibă tot timpul fălcile pline.