Fotbalul românesc a trimis patru echipe să reprezinte țara în cupele europene. Nu știm exact ce și-au luat cu ele în bagaje, dar schemele pentru victorii le-au uitat pe drum. Prima săptămână în care toate patru au intrat pe teren s-a terminat cu un bilanț dureros: Universitatea Craiova a pierdut cu 0-1 la Levski Sofia, FCSB a fost învinsă acasă cu 3-2 de Auda (din Letonia!!!), CFR Cluj a scos greu un 1-1 în Armenia, cu Alashkert, iar „U” Cluj a făcut 2-2 cu Brann Bergen. Două înfrângeri, două egaluri și tradiționala speranță că în retur va fi altceva.
Universitatea Craiova este singura care se plimbă momentan prin preliminariile Ligii Campionilor, fără teama că eliminarea înseamnă și ieșirea de tot din cupe. Mai pot cădea succesiv în Europa League și Conference League. Oltenii începuseră curajos, eliminând-o pe ML Vitebsk cu 5-1 la general, rezultat care ne-a făcut să bănuim că România s-a întors în fotbalul decent. Apoi a venit Levski Sofia și ne-a trecut bănuiala. Bulgarii, cu jucători cu nume de unguente pentru articulații, gen Oko-Flex, au marcat în minutul 8, numărul lui Balaci, iar Craiova a petrecut restul meciului încercând concomitent să egaleze și să nu ia bătaie mai tare. A rămas 1-0. Căruța poate fi întoarsă din drum, dar cu niște cai mult mai sprinteni și împinsă din spate de public. În caz de calificare, acel 5-1 cu Dinamo, de duminică, poate fi trecut la pierderi asumate.
FCSB a prestat show-ul săptămânii, însă în folosul unei echipe din Letonia. În curând, ne vor bate și campionii Laponiei. Auda, o echipă al cărei nume seamănă cu reacția unui suporter căruia îi cade televizorul pe picior, a venit în Ghencea și a marcat de trei ori. Ultimul gol, în minutul 90+4, a fost cadoul de despărțire al unor letoni politicoși, care nu au vrut să plece din București fără să lase ceva în urmă. FCSB a egalat de două ori, a ratat, a cerut penalty și a pierdut. Gigi Becali l-a găsit imediat vinovat pe Târnovanu, pentru că la FCSB analiza tactică începe întotdeauna cu identificarea unui om care trebuie dat afară. De remarcat, încă o dată, fair-play-ul fecesebist după înfrângere: „Auda e foarte slabă!”, urmat de asigurări ferme că returul va fi păr la ceas pentru Tănase și colegii.
CFR Cluj a mers în Armenia, unde a început prost și a terminat gâfâind, dar mulțumită cu speranța șubredă că se va califica la ea acasă. După bare și ocazii mari, Alashkert a deschis scorul în prima repriză, iar Șfaiț a egalat imediat după pauză. S-a terminat 1-1, rezultat prezentat ca pozitiv, ceea ce și este, dacă ținem cont că orice deplasare europeană din care o echipă românească se întoarce fără să-și concedieze antrenorul poate fi considerată un succes.
Cea mai frumoasă nebunie a oferit-o „U” Cluj. După ce fusese eliminată din Europa League de Dinamo Kiev, la penalty-uri, fără să primească sau să înscrie vreun gol în 210 minute, echipa lui Bergodi a ajuns în Conference, unde a descoperit porțile. Mai întâi pe a ei. Brann a condus cu 2-0 până în minutul 85, când clujenii s-au trezit și au marcat de două ori în două minute, prin Lukic și Pinho. Plus o bară frumoasă a lui Ștefănescu, în prelungiri, ratând ocazia de a transforma o înmormântare într-o nuntă cu dar.
Așadar, toate cele patru echipe păstrează șanse de mers mai departe. În limbajul fotbalului românesc, asta înseamnă că nu au fost încă eliminate matematic. Retururile ne vor arăta dacă continuăm în Europa sau revenim la principala noastră competiție continentală: discuția despre coeficientul UEFA. Asemenea banilor europeni, el se află la dispoziția noastră, doar că nu suntem în stare să-l absorbim.
3.003 vizualizări









Faptul că mă cenzurezi nu mă împiedică să remarc că scrii ceva mai bine decât cei de la GSP…E adevărat că nu mai citesc GSP de mult timp, dar nu contează!
CAND
– tot ceea ce se intampla in fotbalul romanesc sunt clone nereusite fara adn atunci se intampla sa nu mai contam..
-un fotbalist dupa un meci pierdut in loc sa intre im pamant de rusine,de frustrare aduce iubita pe stadion ca asa planificase el ne arata falimentul moral al societatii noastre si al fotbalului.
-cand asa zisii patroni din fotbal tipa ca fara bani publici vor falimenta in loc sa gandeasca cum sa creeze plusvaloare cu un produs vandabil
-construim arene care sunt pe pierdere si care consuma bani publici
-nu incurajam, nu educam si nu crestem cum trebuie talentul autohton
ATUNCI NU POT SPUNE DECAT CA SUNTEM O SOCIETATE IN FALIMENT.