Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Pe cine arestăm pentru lovitura de stat?

Zoom Pe cine arestăm pentru lovitura de stat?

Băsescu a fost ales de patru ori preşedinte al României, iar asta îl face un om cu greutate. Un om care, prin lege, ştie ce vorbeşte, un om pe care statul, în mod oficial, îl ţine responsabil de mersul ţării. Dintre toţi românii, Traian Băsescu e cel mai calificat şi cel mai autorizat să ştie cum stau lucrurile în România. De exemplu, este exclus ca în România să fi fost o lovitură de stat şi el să nu ştie. Ba, ca să risipească acest dubiu, Traian Băsescu a declarat răspicat: „În România a fost o lovitură de stat“. Deci, a fost.

Păi, dacă a fost, Serviciul Român de Informaţii ar trebui să ne prezinte autorii, ca să-i poată Poliţia reţine, ca să-i poată Parchetul General pune sub acuzare, ca să-i poată Înalta Curte condamna şi ca să-i poată Penitenciarul Jilava întemniţa. Au trecut două luni de la evenimente şi SRI tace chitic, deşi indicii clare privind autorii n-au lipsit. Un alt oficial al statului român, europarlamentarul Monica Macovei, a zis: „Astăzi, Ponta şi USL dau o lovitură de stat“. Era 3 iulie 2012, adică acum trei luni şi, prin această declaraţie, SRI avea întrunite toate condiţiile flagrantului. Dar nici Ponta şi nici USL n-au fost săltaţi. Ba, dimpotrivă, ei se pregătesc să între în Guiness Book, fiind singurii autori ai unei lovituri de stat de pe planetă care umblă liberi pe sub nasul autorităţilor pe care au vrut să le răstoarne. Care să fie motivul pentru care SRI, Poliţia, Parchetul, Înalta Curte şi Administraţia Penitenciarele stau cu mîinile în sîn? E posibil ca aceste instituţii să fi trădat? Dacă e să-i ascultăm pe oficialii europeni şi americani, parchetele, serviciile şi judecătorii sînt la datorie şi servesc statul de drept cu rîvna unor lachei.

Şi atunci? Să nu fi fost, totuşi, lovitură de stat? Adică să fi minţit Traian Băsescu? Omul cel mai împuternicit să ştie cum stau lucrurile în România să fi comis o ticăloşie? Să-şi fi pierdut proprietatea termenilor, să fi fost beat?

Dacă n-a fost o lovitură de stat, cei care au zis că e au greşit, nu? Cei care, zicînd că a fost o lovitură de stat şi ea n-a fost, i-au făcut pe liderii europeni şi mondiali să creadă că în România e instabilitate, violenţă şi anarhie, în timp ce în România era democraţie, nu-i aşa? Cei care, zicînd că a fost o lovitură de stat, ea nefiind, au expus România la o percepţie negativă, i-au pus în pericol investiţiile străine, capacitatea de a se împrumuta, absorbţia fondurilor europene şi predictibilitatea bugetului, nu găsiţi? Cei care, zicînd că a fost o lovitură de stat, fără ca ea să fie, au sabotat capacitatea statului de a plăti salarii şi a face investiţii, au privat România de sume de bani şi au subminat, astfel, economia naţională, nu vi se pare? Pentru subminarea economiei naţionale, de pildă, eu ţin minte că soţii Ceauşescu au fost pedepsiţi destul de sever.

Aşa că SRI, SIE, Poliţia şi Parchetul General ar face bine să nu mai tragă de timp şi să se hotărască. Lucrurile sînt simple: ori a fost lovitură de stat – şi atunci Ponta şi USL trebuie ridicaţi de pe stradă –, ori n-a fost lovitură de stat – şi atunci Băsescu şi Macovei trebuie ridicaţi din şanţ.

Publicat în Cațavencii, nr. 44, 7-13 noiembrie 2012



7 comentarii

  1. #1

    „Adică să fi minţit Traian Băsescu? Omul cel mai împuternicit să ştie cum stau lucrurile în România să fi comis o ticăloşie? Să-şi fi pierdut proprietatea termenilor, să fi fost beat?” ..eu zic ca toate patru

  2. #2

    Cine este Basescu? Nu am auzit de el! O fi ala care trebuia sa fie demult la puscarie?!

  3. #3

    d-L Buscu, dilema pusa in discutie de dv. , a fost sau n-a fost lovitura de stat (?), a fost lamurita chiar in perioada de „instabilitate” de Curtea Constitutionala care a decis definitiv si irevocabil ca NU A FOST LOVITURA DE STAT, suspendarea presedintelui de catre Parlament fiind in concordanta cu legea fundamentala, adica Constitutia,a care reglementeaza procedura respectiva..

  4. #4

    E trista tara in care conducatorii ei mint cu nerusinare, cauzand adevarate uragane de suferinte propriului popor, ce poate deveni astfel o masa amorfa in fata intereselor tot mai rapace ale unor vecini tot mai interesati de fruntariile sale. Cu asa ceva nu se glumeste, iar romanii cred ca au inteles acest lucru.

  5. #5

    Ce economie avea Romania pe vremea lui Ceausescu si ce economie mai are astazi? Cine a subminat economia nationala? Cine ar merita sa fie impuscat?

  6. #6

    Degeaba voi basisti sustine-ti o cauza pierduta (pusca si cureaua lata) pdl-udrea-basescu,pt ca urmeaza melodia ZANGANITUL CATUSELOR…

  7. #7

    @Niku: noi „basistii” macar stim sa scriem corect (fara diacritice e drept). Au scazut standardele la postaci acum in preajma alegerilor? 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia