Dacă ne gâîndim la cît a ajuns să coste apa de la robinet, canalizarea și, în general, cam tot ce înseamnă utilități, nu-i de mirare că unele companii din domeniu au ajuns să-și închirieze bodyguarzi. Să luăm, de exemplu, SC CRAB SA, anume Compania Regională de Apă Bacău, deținută de autoritățile publice din județ, acționar majoritar fiind Primăria Bacău, condusă de useristul Lucian Viziteu.
În data de 1 februarie, compania publică organizează o licitație publică pentru închirierea de servicii de pază. Cu toate că a fost o procedură simplificată, bașca și cu un singur participant, au existat totuși condiții, în sensul că nu a contat doar prețul, ci și experiența managerului și alte chestii, precum experiența responsabilului de obiectiv. Pentru contractul ăsta, unul cadru, valabil trei ani, compania publică a pus la bătaie 15 milioane, ceea ce a fost foarte bine, că oferta firmei cîștigătoare, Azia Security Systems SRL, s-a încadrat la fix, fiind de 14,8 milioane. Imediat, cum era de așteptat, a și fost semnat un act adițional, pentru prima treime din bani.
Azia Security este nu doar o firmă deținută de un cunoscut om de afaceri din Bacău, Ion Neculcea pe numele său, însă e și o obișnuită a banului public. Spre exemplu, firma în cauză este cea care asigura paza la, atenție, Centrul Militar Județean Bacău. Pe mult mai puțini bani, desigur, că nu-i Centrul Militar în așa pericol și nici așa de valoros ca apa de pe conducte ori șefii companiei care o distribuie. Tot Azia Security apăra și casa fostului șef al CJ Bacău, pesedistul Dragoș Benea, tocmai cînd băieții de la DNA descindeau pe acolo. Așadar, băcăuanii pot sta liniștiți, că apa le e așa de bine protejată, că dacă vrea să o ia cineva trebuie să vină cu DNA-ul.
2.836 de vizualizări







„curată și protejată” , și fără presiune pe Gării 70
Sunteți dezinformați: Compania de apă CRAB este sub comanda Consiliului Județean, nu a primăriei. Tot ce mișcă la CRAB se face de către PSD (Benea) care are președinția Consiliului Județean (chipurile are președinte pe Ivancea).
Toți directorii(TOȚI!!!) zonali din cadrul crab sunt membri psd.
Investiții 0 preț ~16ron m3 apă +canal, la sfârșitul anului se scumpește din nou cu 19% 🤬🤬🤬
Pai de aia costa scump apa,… că boerii din psd si usr îsi permit sa cheltuie pe paza si alte prostii