De cînd s-au deschis porțile pușcăriilor pentru găinarii mărunți, printre care s-au amestecat și cîțiva plăvani cu omoruri la activ, mă tot gîndesc la membrii acelei familii din Craiova, ținuți ostatici în propria curte vreme de șapte ani, cărora societatea de consum le-a trîntit ușa în nas.
Printr-o ignobilă hotărîre judecătorească, un fost procuror pus în posesia terenului viran înspre care dădea poarta împricinaților, uitîndu-se la ei ca la niște viermi ai pămîntului, le-a astupat urdinișul cu un mic zid berlinez, astfel că singura lor posibilitate de a reintra în Europa a rămas escaladarea zidului pe o scară de fuștei.
După ce s-au milogit la autorități să li se îngăduie și lor o cale de ieșire înspre lume, au căutat înțelegere la Cel de Sus, rugîndu-l adică pe preotul bisericii cu care se învecinau pe cealaltă latură să-i izbăvească de detenția pe viață, lăsîndu-i să-și tragă o portiță în gardul de fier forjat.
Deși încă din copilărie ni s-a spus că fiecare credincios e bîzîit de un înger personal, ăla al popii părea plecat în vacanță înainte de a-i fi scos preasfinției sale ceara din urechi. Mai mult decît atît, administratorul bisericii a afirmat că impozanta lucrare din fier forjat e impenetrabilă, fiindcă-i făcută pe un proiect european, pe bani grei, și că singura soluție pentru bieții creștini ar fi să zboare pe deasupra clopotniței.
Acești pensionari zburători nu-s inventați de mine. Muzeul „Antipa” îi poate achiziționa oricînd, pe un preț de nimic, de la Primăria Craiovei, spre a demonstra lumii că nu degeaba, acum trei mii de ani, un filosof grec a afirmat că omul e un animal fără pene.
