Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Petre Daea: “Cormoranii mi-au răpit familia”

Zoom Petre Daea: “Cormoranii mi-au răpit familia”

Războiul mut, dar extrem de sîngeros dintre Petre Daea și cormorani a intrat într-o nouă fază săptămîna aceasta, după ce ministrul Agriculturii a declarat că păsările i-au intrat în casă și i-au răpit familia.

“Doi cormorani într-un parpalac au sunat la ușă și cine era acasă a făcut greșeala să răspundă, pentru că atunci cînd vezi doi cormorani într-un parpalac pe vizor n-ai de unde să știi dacă e un om sau nu”, a declarat Daea. “Ce a urmat după aceea nu știu, cert este că am primit un telefon de la o pasăre care încerca să-și ascundă vocea în stîrc, care mi-a zis că, dacă vreau să-mi mai văd familia vreodată, să renunț la războiul dement împotriva cormoranilor, pentru că sînt interese mari la mijloc. Ce aș vrea eu să le transmit pe această cale cormoranilor este că nu mi-e frică de ei și pot să facă ce vor cu familia mea, pentru că pot oricînd să-mi fac altă familie, dar la războiul împotriva cormoranilor n-am să renunț niciodată, pentru că cineva trebuie să le dea peste cioc acestor păsări obraznice.”

Cunoscut drept cea mai interlopă pasăre din România, după pelicanul taximetrist, cormoranul are o înclinație naturală către jaf, cămătărie și jocuri de noroc, spun specialiștii, foarte mulți cormorani făcînd parte din clanuri interlope sau grupări mafiote precum temuta Cioca Nostra.

1.464 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Nu ma socheaza faptul ca ministrul agriculturii, ce a mai rams din ea, este atat de sigur pe el, incat ne-a luat pe toti de prosti Nu ma socheaza nici taranii din sate uitate de lume si imbibate-n noroaie cand isi scot grabnic iphone-urile sa-si faca selfie cu idolul lor, dl Daea. Ma socheaza faptul ca oricine isi zice „domn” si e sigur pe prostia care-o zice, reuseste sa convinga mase intregi de oameni sa accepte noroiul, sapa si lanturile.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta