Săptămîna trecută a fost a minerilor. Săracii, şi-au răcit gura o săptămînă în Petroşani şi le venea gîndul să invadeze Bucureştiul. Iarăşi. Preşedintele Sindicatului „Muntele“ povesteşte din mina sufletului de miner.
Petre Nica: Nu scoatem aur, aşa că Băsescu n-are de ce să ne susţină.
Reporter: Şi atunci?
P.N.: Ne învîrtim ca leii în cuşcă. Nu-i normal ca numai lucruri la comandă să se întîmple. Şi noi sîntem oameni. Noi existăm. Trăim. Muncim ca taurii, avem familii, ne e frică. Nu sîntem morţi. Trăim. Nimeni nu vede asta. Or nu se poate auzi glasul revendicărilor decît dacă disperi, opreşti circulaţia, vii la Bucureşti, ţipi. Nu se poate!
Rep.: Acum, pe bune, de ce ne-ar păsa? Telefon mobil avem, iPad avem, Facebook avem. De ce mi-ar păsa mie de mineri?
P.N.: Dar prin munca noastră măcar să ştiţi că încălzim locuinţele!
Rep.: Ne-am pune centrală pe curent. E şi mai ieftin, e şi eco.
P.N.: Şi ce? Vreţi să ne daţi la gunoi?
Rep.: Şi jurnaliştii, şi minerii sînt din altă epocă. Vom muri împreună. Sîntem intermediari. Lumea se descotoroseşte de intermediari.
P.N.: Bun, şi noi ce facem?
Rep.: Şi noi ce facem? Agonizăm.
P.N.: Dar să ştiţi că nu-i aşa. Noi nu o să dispărem. A avut mereu nevoie de noi. O să fie şi de acum încolo.
Rep.: Viitorul nu e al nostru. Nu le pasă. Ca dinozaurii: ori murim, ori devenim manageri.
P.N.: Imposibil. La vîrsta mea?
Rep.: Corect. La vîrsta noastră?
P.N.: Vă daţi seama ce spuneţi?
Rep.: Nu, dar nimănui nu-i pasă. Îi pasă lumii întregi? Nu! Lui Băsescu? Nu! Politicienilor? Nu! Presei? Un pic, din lipsă de treabă serioasă.
P.N.: Şi noi ce facem?
