Poate că nu știați, și probabil nici sărmanul Ciucu încă nu știe, că doar nu i-a zis Mutu ce și cum atunci cînd a plecat din Primăie, dar sectorul 6 e un fel de pădure vie, un fel de Codrii Sectorului, arbori seculari și ce mai vreți voi. Încă puțin dacă se mai ocupă firmele alea de casă și probabil se întorc animalele călătoare, revin urșii polari, își fac iar pârșii cuib printre blocuri.
Dovada acestui fapt stă în cei aproape 9,5 milioane de lei pe care administrația lui Mutu i-a pus la bătaie, și parțial chiar i-a antamat, înainte să părăsească incinta. Mai exact, pe data de 25 mai, Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 scotea la licitație un contract de „servicii pentru silvicultură în mediu urban“, împărțit pe trei loturi. Ca urmare a licitației, dacă se poate spune așa, cele trei contracte ajung după cum urmează: primul lot, în valoare de pînă la 3,7 milioane de lei, la Garden Center Grup SRL și Econaturalia SRL; al doilea lot, în valoare de pînă la 2,77 milioane, ajunge tot la Garden Center Grup SRL; ultimul contract-cadru, tot în valoare de 2,77 milioane, ajunge tot la Garden Center Grup SRL, numai că abia două luni mai tîrziu, pe data de 27 iulie. Între timp, administrația lui Mutu plătise deja aproape un milion de lei, 508.000 celor de la Econaturalia și alți 405.000 celor de la Garden Center Grup, în două contracte subsecvente, pe 29 mai și 3 iunie. Pe 4 august, alți 238.000 iau calea Garden Center Grup, în timp ce pe 29 septembrie, la doar două zile după ce Mutu pierduse alegerile, alți aproape un milion de lei sînt împărțiți frățește între cele două firme asociate în primul lot. În urmă cu vreo două săptămîni, pe 30 octombrie, Garden Center Grup mai încasează vreo 200.000, căci pădurea era încă mare în sectorul acum păstorit de Ciucu.
Desigur, nici nu mai are vreun rost să vă spunem cine-s cele două firme ori să facem o listă cu contractele la care Garden Center Grup e abonată, căci ne-ar trebui o gazetă de mărimea sectorului. Cert e că, iată, sărmanul Ciucu trebuie să umble acum prin pădurea de contracte moștenite, să vadă cum și de unde poate tăia. Asta dacă nu vrea să ducă treaba mai departe, să vadă de pădurea din sector și să mai dea și restul de vreo șapte milioane, cît ar mai putea fi dat acestor două firme de casă. Ca să nu mai vorbim de restul contractelor-cadru lăsate de domnul Mutu, că tocmai s-au mai cumpărat niște garduri, din acelea despre care Ciucu zicea că trebuie să dispară dintre blocuri.