Mihai Andrei Bălan nu vine
dintr-o familie de diplomați, iar părinții lui nu avut șansa de a proslăvi prolecultismul, pentru ca fiul să binemerite un loc de drept în Ministerul de Externe. Mihai Andrei Bălan a dat examen pentru a se angaja în acest minister al elitelor, unde s-a și angajat, în 2008, la Direcția Relații Consulare. O secție în care a lucrat din 12 noiembrie 2008 și până la data de 22 decembrie 2010. 2010 a fost, dacă mai țineți minte, anul în care un președinte de țară a ieșit la televizor în locul premierului, anunțând tăieri de salarii, micșorări de bugete și disponibilizări numeroase în aparatul bugetar.
Robert Marius Cazanciuc, actualul ministru al Justiției,
era, la finele lui 2010, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe. În această calitate, prin comunicarea cu numărul H1/9314/22.12.2010, l-a anunțat pe Mihai Andrei Bălan că postul său din cadrul Direcției Relații Consulare urmează a fi desființat. Cică, în vederea “continuării raporturilor de muncă dintre dumneavoastră și Ministerul Afacerilor Externe vă propunem trimiterea în misiune temporară la unul dintre următoarele posturi: 1) Ambasada României în Angola, Luanda; 2) Ambasada României în Libia, Tripoli”. Mișto senzație trebuie că ai miercuri, cu trei zile înainte de Crăciun, când ți se spune că nu mai ai loc de muncă și că, dacă vrei să continui raporturile de muncă, trebuie să te duci la dracu-n praznic, în locuri pentru care nu ești neapărat pregătit, asta după ce, ca vorbitor de trei limbi străine, printre care și maghiara, ai încercat să obții un post într-o ambasadă sau un consulat unde ai fi putut fi chiar util. Dar în Ungaria nu este nevoie să trimitem, neapărat, vorbitori de maghiară, căci sunt maghiarii îndeajuns de drăguți încât să învețe ei românește, din dragoste față de vecinii și prietenii dintotdeauna.
Până la urmă, Mihai Andrei Bălan optează,
în termenul legal de trei zile lucrătoare, pentru postul de la Tripoli. Pentru a putea pleca la post, viitorul reprezentant al României în țara condusă de Gaddafi trebuie să treacă printr-o perioadă de pregătire specifică. Pregătirea specifică, însă, în cazul tânărului Bălan, se întinde pe o perioadă mai mare decât în mod obișnuit, iar în Libia izbucnesc revoltele. Personalul diplomatic român este retras de la ambasada din Tripoli, iar plecarea lui Bălan nu mai are loc. Între timp, pe sub privirile neatente ale lui Robert Cazanciuc trec tot felul de documente prin care Mihai Andrei Bălan ba este anunțat că a fost reîncadrat într-o instituție din care nu fusese dat afară, ba i se spune că trebuie să-și lămurească situația.
Știind că postul său din Direcția Relații Consulare
fusese desființat, văzând, de asemeni, că plecarea la post în Libia devenise imposibilă, agentul consular Mihai Andrei Bălan încearcă să-și clarifice situația, așa cum îl îndemnau birocratic șefii săi, și se oferă să plece voluntar la Bangkok. Această solicitare se pierde pe undeva pe culoarele MAE, iar răspunsul, pozitiv sau negativ, nu vine în cele trei zile lucrătoare cerute angajatului de către angajator la desființarea postului. De fapt, răspunsul nu vine niciodată. La 1 aprilie, Mihai Andrei Bălan, plimbat de colo până colo de elitiștii ministerului, fără a avea, realmente, unde sau la ce să muncească, se deplasează la Oradea pentru a avea grijă de starea de sănătate a tatălui său. Deși este un caz de forță majoră, indisciplina omului care nu avea unde lucra este taxată de comisia de disciplină cu 5% din salariu timp de trei luni. Urmează o nouă perioadă de șicanări, de alungări ale reîncadratului fără post de la un departament la altul, de la un șef la altul, până când, după o nouă sancțiune disciplinară, Mihai Andrei Bălan depune o cerere de concediu și pleacă fără a mai aștepta răspunsul șefilor.
Asta a fost o greșeală.
După zece luni în care a fost plimbat pe culoare, i s-au negat deseori raporturile de muncă și a fost aburit doar așa cum niște adevărați birocrați din centrala MAE pot să o facă, Mihai Andrei Bălan a fost concediat pe 28 octombrie 2011, pentru indisciplină. O lună mai târziu, pe 23 noiembrie, dintr-o notă a Hrisantei Cristina Ungureanu, directoarea Direcției Management Resurse Umane, Mihai Andrei Bălan află că, de fapt, postul său nu a fost desființat niciodată. Practic, o joacă de birocrați și atmosfera specifică acestui minister al elitelor au dat afară, în doar un an, un om pe care o mică bisericuță nu și-l mai dorea în același birou. Mihai Andrei Bălan a dat ministerul în judecată și, până acum, a pierdut. Pentru că Ministerul de Externe nu este pentru inocenți care nu știu să-și blindeze spatele cu hârțogăraie, diplomația nu se face cu mahalaua ineptă, ci, așa cum ne-o demonstrează istoria recentă, cu fii de proletcultiști și sclavii care le scriu postările de pe Facebook, cu foști procurori și, la nevoie, cu oameni care au supraviețuit tuturor regimurilor, având și în ziua de azi, în birou, harta măreței Uniuni Sovietice, pe care, în sufletul lor, încă o mai admiră pentru modelul birocratic inegalabil.
