Are nume de ministru, Corneliu Vișoianu, dar, categoric, nu se trage din osul aristocratic al lui Constantin Vișoianu, ministru de Externe în guvernele Sănătescu și Rădescu. Înainte, putea să-l cheme, bunăoară, Zugravu sau Zamfirescu. Nu știm de ce și-ar fi schimbat numele, decât în eventualitatea în care ar fi comis niște fapte sub acoperirea de ofițer DIE, sub vechea identitate, undeva la antipozii latini, care trebuiau șterse odată cu noul nume. După revoluție, a vândut energie la pachet, împreună cu tatăl băieților deștepți, Bogdan Buzăianu. După alegerile din 1996, ocupă timp de trei luni postul de director în domeniile planificare, organizare, coordonare și control al activității cancelariei prim-ministrului României, Victor Ciorbea. Așa cu nasurile înfundate cum erau tot timpul, cederiștii l-au mirosit și l-au eliberat pe Vișoianu din funcție.
Ambâțul politic îl chinuie neîncetat și intră în cursă în alegerile din 2008, într-un colegiu din Gorj, pe listele CDR, un fel de casă de toleranță a acoperiților. Corăbiile lui Vișoianu se scufundă din nou și este nevoit să se înturneze la vechiul său loc de muncă, pupitrul patriei, într-un job care spune totul despre trecutul său de acoperit, adică expert în consultanță economică, managementul resurselor umane, studii și analize de piață, el neavând decât o licență în chimie industrială. Ponta i-a promis că vrea să-l facă om de stat de mare calibru. Îi leagă amintiri de neșters, și Vișoianu apare pe statele de plată ale cabinetului de parlamentar al lui Victor Ponta. Din poziția în care a emanat, Vișoianu continuă să ofere sfaturi economice statului tutelar și să-și tragă niscaiva fonduri structurale în domeniul energiei, prin ONG-urile sau asociațiile sau cluburile C4C, Communication for Community, și Eco Energy, care se ocupă cu dezvoltarea surselor de energie nepoluantă și a banilor fără miros.