Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

PorNRR

Zoom PorNRR

Fostul premier Ciucă, prins treaz și semilucid: „Avem certitudinea că săptămâna viitoare vom primi avizul pentru a doua cerere de plată din PNRR“. Pe Ciucă îl mai pun colegii să vorbească, să râgâie, să tragă o bășină, orice, dar să arate că e relativ viu.

Ciolacu, într-un puseu retoric: „România trece de la fapte la vorbe“. Eu sunt mulțumit, a reușit să spună corect fiecare cuvânt. Cu aranjarea lor în propoziție mai are vreme, e abia la început de mandat.

Patriotismul economic începe abrupt: un proiect de lege propus de premier prevede interzicerea făinii de greier din compoziția produselor tradiționale românești. Mă rog, nu trebuie interzisă prin lege, că e interzisă prin preț: 100 de grame costă 100 de lei.

1.000 de medici nu mai vor să facă gărzi de la 1 iulie. Așadar, să nu vă mai speriați în spitale când auziți: „Șase, garda!“. E glumă.

Managerul spitalului din Orșova a fost demis de opt ori de primar și tot de atâtea ori s-a întors în funcție. Mititelu l-a demis pe Napoli de nouă ori.

Cică vin bani pentru împăduriri prin PNRR. Altfel rămâne ca până acum: banii de despăduriri sunt exclusiv din surse private.

Ruşii ameninţă să arunce în aer podul Galați-Giurgiulești, ca răzbunare pentru un atac al ucrainenilor. Părerea mea e să stea la locul lor, că submarinul Delfinul așteaptă o comandă și-i rupe.



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia