La Parlament. Din capul holului apare Viorica Dăncilă. E îmbrăcată într-o rochie lungă maronie, cu niște șerpi aurii pe ea, are o geantă mare, albă, în mâna stângă, iar pe cap părul îi este făcut colac, ușor căzut mai pe spate, cum își mai țin uneori ciobanii clopul sau hipsterii pălăriile.
Cum apare în capul holului, o văd jurnaliștii acreditați la Parlament. Și dă-i gonetă spre ea. Femei, bărbați, microfoane, camere, cabluri, telefoane, reportofoane, toți și toate, cuvântătoare și necuvântătoare, bâzâie în jurul acelei mogâldețe cu terminație blondă și rânjet sclerozat. Mă uitam, un domn reporter cu părul alb, probabil că are nepoți acasă, aleargă săracul disperat cu un telefon în mână să culeagă ceva din gura analfabetei. E un spectacol grotesc, momâia cu poșetă toacă mai departe din pantofii cu toc spre CEx, nu se oprește, i se pare firesc ca toate acele bâzâitoare din jur să se strângă în jurul ei ca musca la rahat. Merge, privește în față, cu rânjetul ăla bătut în cuie pe meclă – are ședință, are de condus un partid, iar dincolo de zidurile acestei clădiri, o țară scoasă din noroaie așteaptă să fie și spălată. Jurnalistul în vârstă, cu părul alb, aleargă în urma ei, încercând să-i strecoare telefonul în față pe lângă ureche, tineri și tinere roiesc în jurul Vioricăi, se trag cablurile camerelor de-a lungul holului, cameramanii aleargă și ei și poate că nimic nu ar fi mai frumos decât să auzim ce spun în acele clipe. Mă rog, rămâne să ne consolăm cu bănuiala. Ea, unica, singura care e așteptată să vorbească, ea însă nu vorbește, ea nu face declarații, nu acum, încă nu e momentul. Ea are CEx, urmează să pună lucrurile la punct. După aceea, însă, da, după aceea va vorbi.
Mai are trei metri, ușa sălii se deschide în fața ei. Sala e puternic luminată, conturul momâii se vede în rama ușii, ai spune că e răpită de extratereștri, absorbită de fluxul de lumină. Umanitatea poate sta liniștită, secretele lui homo sapiens sunt în siguranță, oricât s-ar strădui momâia să ne dea în primire.
1.963 de vizualizări
