Avem 100 de ani de Românie și, mai mult ca niciodată, habar nu avem ce să facem cu legile pe care deja le avem. Capacitatea noastră de a nu putea aplica niște legi altfel simple e ceva ireal. Pe de altă parte, când legile erau prea simple, ne-am străduit să le facem atât de interpretabile, încât cel mai simplu e să nu le mai aplici sau să le aplici discreționar. Cum e cazul cu sportul: câteodată e OK să dai bani publici la cluburi private, câteodată nu. Câteodată faci asta și bagi bulău, altădată devii primar-erou. Cum ți-e și norocul, până la urmă.
Uneori, tradiția ține loc de lege. Aparent, ca administrație publică locală, dacă iei bani din bugetul public și îi decartezi cu roaba la privat, iar privatul e perceput ca fiind un „brand de tradiție”, e OK. Merge. Dacă nu, sunet de lanț se aude din turn. La Arad e prima variantă. Clubul de fotbal UTA Arad, prin proiectul „Istorie, prezent și viitor”, a câștigat 3,7 milioane de lei, din cele 4,5 milioane de lei solicitate.
Și ce înseamnă asta, domnule elev? Eh, nimic. Noi nu înțelegem, în esență, nimic. Am putea, de exemplu, să vedem cum genul acesta de practici a dus sportul românesc acolo unde se plânge Hagi că l-am dus. Nu că ar avea Regele deplină dreptate, dar ne aflăm la coada vacii sportului și pentru că sportul românesc e la mâna politicului din administrațiile locale: ai un primar pasionat de fotbal? Pac, orașul are echipă pentru că se deschide robinetul la valută. Ai primar pasionat de handbal sau de handbaliste? Ai situația din Baia Mare, unde Cherecheș a dat și Cherecheș a luat, ajutat puțin de arestul preventiv care l-a trimis să joace în deplasare, la Penitenciarul Gherla.
De prisos să mai spunem că nu așa se face. Că nu iese performanță cu milogeală pe mărunțiș. Că nu poți face ceva pentru comunitate când bagi bani în jucători care vin și, un an mai târziu, se duc în altă parte. Că nu poți lucra pentru comunitate dacă efectiv nu fac nimic pentru comunitate. De mare prisos. Dar asta nu e ceva nou.
