Se simte miros de primăvară în toată țara, dar mai cu seamă în curtea Senatului, unde minunatele grădini încep să dea în floare, spre bucuria pasionaților de grădini din curtea legislativelor. Și ca o dovadă că lucrurile se schimbă, pe ici, pe colo, prin părțile prea puțin esențiale, Senatul tocmai a dat încă vreo 60.000 de lei, după cei 30.000 plătiți în februarie și 23.000 plătiți în ianuarie, pentru ca grădinile să fie bine plivite înainte să fie privite. Totul face parte, desigur, dintr-un minunat contract-cadru, prin care grădinile vor fi îngrijite și aranjate tot anul, pentru ceva mai bine de 1,6 milioane de lei. Iar contractul, cum altfel, a fost cîștigat de una dintre marile firme prietene ale banului public, în fapt un duo de firme, Garden Center Group și Ro-Verde Landscaping, adică aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. Iar pălăria acestor firme stă pe capul domnului Ion Olteanu, partenerul de aventuri în procesele DNA al minunatului general Constantin Zisu, cel care era responsabil de înzestrarea armatei și care, în urma perchezițiilor din dosar, a fost găsit cu zeci de ceasuri și peste 4.000 de tablouri. Cine știe, poate că o parte din tablouri erau fix cu aceste minunate grădini ale Senatului. Niște grădini din care, dacă n-ar fi fost nevoit să se sacrifice la Cotroceni, Ilie Bolojan sigur ar fi tăiat nu doar îngrijitorii, dar și buruienile.
543 de vizualizăriPrimăvara înfloresc contractele din grădinile Senatului

Zoom Primăvara înfloresc contractele din grădinile Senatului
Si dupa aia va mirati ca romanii voteaza cu CG!