Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Prin cine mai vorbește Moscova

Zoom Prin cine mai vorbește Moscova

În ultimii ani din domnia lui Ceaușescu, cîrciumile se închideau la 10 noaptea. Nu era nici o pandemie, iar rușii aveau treabă cu perestroika lor, așa că nu le dădea prin cap să ne ocupe, cum susțineau securiștii și turnătorii cu simbrie. Nu-mi aduc aminte să fi protestat lumea împotriva ordinului dat de Ceașcă. Magazinele erau goale, televiziunea n-avea decît două ore de program. Nici din cauza asta n-au fost proteste. În case era frig, iar cei ce spuneau că Ceaușescu „nu știe“ au aflat chiar din gura lui că era la curent și cu asta, cînd analfabetul a sfătuit populația să-și mai pună o haină pe ea.

În timp ce în țările comuniste se desfăcea șurubul, la noi Ceaușescu îl strîngea. Și l-a tot strîns pînă la mijlocul lui decembrie 1989. Înainte de ultimul congres al PCR au apărut pe străzi grupuri de cîte trei apărători ai ordinii publice. La doi soldați înarmați, cîte un milițian. După congres, soldații și milițienii au continuat să patruleze neabătut, de parcă era stare de asediu, deși Ceaușescu fusese reales cu 99,9% din voturi. Sau poate că tocmai din pricina asta. Pentru cei care au uitat, România era atunci „democrație populară“, cu un partid unic la cîrmă. Iar partidul lăsase cîrma în mîinile lui Ceaușescu și ale nevestei sale, care făceau ce voiau cu ea. PCR însemna, în traducere, Pile, Cunoștințe, Relații. Asta pentru cei ce cred că, în România, corupția a început după 1989. A înflorit și mai mult cu ajutorul securiștilor deveniți oameni de afaceri și al băieților din eșalonul al doilea al fostului partid unic care s-au băgat și în noua politică. Apoi au intrat în scenă fiii și nepoții foștilor membri ai aparatului de partid, fiii și nepoții foștilor securiști, turnătorii de pe băncile școlii, uteciștii care și-au văzut zădărnicită cariera politică de pe vremuri, prin desființarea UTC-ului.

Acum au ieșit la vedere urmașii legionarilor și ai comuniștilor din prima generație, cei din anii ’50, protagoniștii obsedantului deceniu. Cei ce au făcut treburile cele mai murdare ale PMR-ului, Partidul Muncitoresc Român, sub directa îndrumare a Moscovei. Și pe atunci se purtau excluderile din partid, așa că ceea ce i s-a întîmplat de curînd Șoșoacei, membră devotată a AUR, dar turbulentă, are rădăcini vechi și în PMR, și în partidul înființat de Căpitanul Zelea Codreanu. Exclusa, căreia nu-i pasă de regulile din Senatul României și, în general, de nici un fel de reguli, s-a găsit să prezinte urgent scuze Rusiei, la televizor, din cauză că niște protestatari împotriva măștii s-au dus să facă galerie la poarta ambasadei rusești, să strice relațiile României cu marea prietenă de la Răsărit. În Moromeții 1 citim că, în anii ’50, în satul Siliștea Gumești trăia unul, poreclit Bilă, care ținea legătura cu Uniunea Sovietică. Azi, la București, e una D. Șoșoacă, care ține legătura cu Rusia lui Putin.

1.805 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia