Ludovic Orban a căzut de ceva vreme în patima consilierilor. Și-a luat mulți consilieri. Dar, pentru că nu are un consilier care să-l ajute să-și ia consilieri, a făcut numai tâmpenii. Cum face Ludovic când e lăsat de capul lui. Astfel, consilier pe probleme economice este profesorul Cristian Păun, de la ASE. Și omul i-a schițat lui Orban un mic program electoral din care amintim: reducerea salariului minim de la 1.400 de lei la 1.000 de lei și anularea ajutorului social pentru familiile cu mai mulți copii. Sunt propuneri din partea cuiva care chiar părea îngrijorat că Orban ar fi avut șanse să ajungă premier. Acum s-a rezolvat.
Liviu Dragnea a anunțat că mitingul ăsta a fost ”ăla mic”. Urmează, a zis el, o serie de mitinguri printre care un miting mare, ”ăla mare”, cum ar veni, unde vor fi, bineînțeles, mai mulți oameni. Iar le vor sări naziștii în cap alegătorilor PSD, zicându-le că, după ce că sunt săraci și proști, se mai și înmulțesc. Liviu Dragnea nu a spus și unde se va ține acest miting, dar nu e nici o problemă, vom afla probabil, evenimentul urmând să fie vizibil de pe Lună.
Victor Ponta a zis că el nu votează nici o moțiune de cenzură în acest moment alături de liberali. Nu de alta, dar probabil că nu vrea să strice tradiția moțiunilor liberale: se nasc în tăcere și mor în anonimat.
In mod sigur Mickey Mouse va vota motiunea ! Ce a spus azi va uita pana maine…