Programul Rabla pentru fotbal

Poate mai așteptat decât cel pentru mașini, acesta e un program care începe anual în luna iulie. Sunt eligibile echipele românești calificate în cupele europene după un sezon intern cu războaie crâncene, scandaluri de arbitraj, acuze de blat, rasisme în tribune, jigniri la televizor, insolvențe, procese, demiteri de antrenori pe bandă rulantă și, în general, cam tot ce se poate întâmpla mai urât în sport.

Retrogradatele se retrag tăcute în B, unde multe dintre ele rămân liniștite până la adânci bătrâneți. Unele chiar se desființează în urma șocului. Sunt cluburi incapabile să producă vreun ban în afara celor din drepturile TV care se dau în Superligă. Hermannstadt e cel mai nou exemplu. Urmează echipele de mijloc, mulțumite că bâhlesc într-o zonă neutră, de unde vântură niște bugete, produc comisioane pentru șmecherii care le gestionează împreună cu prietenii lor samsari de jucători, mai sporesc notorietatea unor finanțatori, cerșesc bani sau îi mulg de-a dreptul de la consiliile locale și județene. În vârf stau premiantele, campioanele, supercampioanele, vicecampioanele. Granzii, cum ar spune nea Ovidiu Ioanițoaia, acest Călin Georgescu al presei sportive românești. Aici deja miroase a bani grei, a vedete. Se simte dinspre ele forță și aroganță.

Doar că, foarte repede, prin al cinșpelea tur preliminar european, când jumătate dintre echipe sunt încă de dincolo de Caucaz, ne intră mingea la lanț și ni se blochează pedalele. Ne bat unii cu nume de medicamente ca pe măgari, la burtă, cu pompa de la bicicletă. S-o luăm de sus în jos. Cea mai bună echipă românească n-a putut să treacă de Levski, campioana singurei țări din Europa al cărei regres fotbalistic concurează cu al nostru. Oltenii erau ușor favoriți și aveau un lot superior valoric, chiar dacă la diferență mică. La stadion, așa cum bulgarii au remarcat cu gura lor în retur, Știința se afla cu cel puțin 50 de ani înainte. Toate aceste avantaje, mai mici sau mai mari, s-au topit în 180 de minute. Sunt garantate încă două duble, dar nu și calificarea în grupe dacă nu se trece de KuPS, din Finlanda, o organizație cu oameni serioși, care te pot bate și din rușine dacă nu pot din valoare. U Cluj a terminat rapid, fără să se zbată prea tare, cu Brann, lăsând orașul de cinci stele cu o singură echipă în cupe. CFR a trecut până la urmă de Alashkert, un grup de băieți inimoși care au amintit românilor de Atletico Textila. Pentru alde Camora urmează Tromsø, locul 3 din Norvegia anul trecut. E groasă. Drumul pare scurt și la ei. Lăsăm la urmă cea mai iubită, mediatizată și protevizată echipă a țării: FCSB. După 3-7 la general cu Auda, vicecampioana Letoniei, și retragerea la coteț, concluzia stăpânului, dar și a argatului său principal, MM Stoica, a fost că au întâlnit cea mai proastă echipă posibilă. După declarațiile astea, mă aștept ca în locul lui Baciu să vină Gheorghe Funar antrenor pentru a aduce echilibru, liniște și performanță la echipă. Mă mai aștept ca FCSB să nu prindă play-off-ul mult mai detașat decât a făcut-o sezonul trecut.

În final, să privim către câteva exemple grăitoare pentru starea și valoarea campionatului nostru. După ani de încercări, deci cu premeditare, Corvinul a promovat în Superligă. Joacă la Arad până li se termină de vopsit stadionul din Petroșani. Chindia, cât timp a jucat în A, în ultimii ani, avea casa la Ploiești. Când s-a terminat stadionul din Târgoviște, a picat în B. Acolo e și azi. În prima ligă, Slobozia a prestat în cea mai mare parte la Clinceni. Acum joacă acasă, la ei în oraș, dar în liga a doua. Acestea sunt roade ale viziunii, planificării, ale pașilor făcuți corect, ale bunei sincronizări și ale cinstei din fotbalul românesc.