Ne-am grăbit ca fata la mărunțiș. Noi, România, cu trecerea la euro. Am folosit metoda calendarului până am ajuns cu burta la gură. Iată vorbele înțeleptului Manole, ajuns și el la vârsta la care singurul angajament pe care-l mai are e cu Șarba de la domeniile Isărescu: „România a avut inspirația să renunțe la o cursă în care anunța că vom trece la euro în 2012. Pe urmă am zis de 2015, iar apoi 2019, după care s-a renunțat la această cursă cu dată“.
Ce eliberare! Ne făceam planuri ca proștii. Nu e nevoie, e o prostie, se va trece la euro prin surprindere, va fi surpriză: va veni poștașul cu pensiile în Făcăieni și bătrânii vor primi câteva monede. Ai grijă, mamaie, că plouă și să nu te trăsnească cu mărunțișul în buzunar.
Ce ușurare! Cât de firesc dispar problemele atunci când îți propui, practic, să nu le mai ai ca probleme. Cam așa s-a întâmplat și cu autostrăzile, și cu dreapta unită, și cu anticorupția: dar dacă nu ni le mai propunem, oare nu e mai bine? Ba da, evident că da.
Aa, stați să vedem cum e și cu inflația asta, că nu o văd bine. Păi, în februarie acum, a sărit la 15%. Nu e posibil, e ultimul avertisment pe care i-l dăm și gata, dacă nu se potolește, fie o stabilim la 1%, fie o anulăm cu totul.
