Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Protecția unei linii de tren întârzie mai mult ca trenurile

Zoom Protecția unei linii de tren întârzie mai mult ca trenurile

În teorie, remedierea unei situații care pune în pericol o activitate, mai cu seamă o activitate care presupune prezență umană, e o prioritate. Practica nu ține însă cont de teorie, atunci când vine vorba de minunatul nostru sistem feroviar și de companiile de stat care-l administrează și abuzează.

Spre exemplu, în urmă cu ceva mai bine de trei ani, CFR a ajuns la concluzia că pe traseul celor aproximativ 13 km între Ilva Mică și Poiana Ilvei, la poalele munților Rodnei și Călimani, linia de cale ferată e în pericol, pe motiv că „se înregistrează frecvent desprinderi și căderi de stânci de pe versant, zona fiind încadrată  ca punct periculos, în categoria a-II-a“. Normal, CFR a antamat niște lucrări de protecție a versantului cu plasă ancorată, lucrări pe care le-a scos la mezat și atribuit pe 20 aprilie 2023, pentru suma de 10.797.458 de lei plus TVA.

Contractul a fost atribuit unei asocieri formate din Construct I.N.G., Daria Const și Pro Ami’s Consulting, oferta celor trei firme fiind și singura depusă. Și, cum a fost singura, contractul a fost semnat chiar dacă valoarea depășea cu aproape un milion estimările făcute de CFR. Toate lucrările astea ar fi trebuit finalizate în termen de 17 luni, respectiv în septembrie 2024. Au urmat însă nu mai puțin de zece acte adiționale, care au împins termenul până la 33 de luni.

Mai exact, 33 de luni de execuție, căci nu se pun la socoteală perioadele în care lucrările au fost sistate, pe motiv că CFR n-a găsit banii necesari. Și uite așa, la trei ani de când pericolul acela trebuia eliminat, în zona respectivă încă se lucrează. Și se circulă cu atenție, căci nu-i ca și când stâncile de pe versant s-ar fi răzgândit și nu se mai desprind.



2 comentarii

  1. #1

    Faceți săpături serioase și o să dați de minuni ale furtului. O să găsiți și explicația pentru halul în care merg lucrurile la cfr.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia