Românii îi cer demisia lui Victor Ponta. Acesta a promis că o să le dea demisie, pentru că el e un politician populist. Dacă asta vor, asta o să le dea, cum a fost și cu mărirea de pensii și salarii, cum a fost cu micșorarea de TVA. Așadar, demisia va fi una dintre prioritățile guvernului său pentru anul care vine, dar trebuie, mai întâi, să negocieze asta cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană și să calculeze ce efort financiar trebuie făcut de la buget pentru asta. Că demisia, ca toate lucrurile pe lumea asta, costă.
Alina Gorghiu a anunțat că PNL va cere demisia lui Victor Ponta în fiecare zi de acum încolo. În sfârșit, PNL va avea activitate parlamentară, să înțelegem. Pentru ca acțiunea lor să aibă un caracter pozitiv, ar fi mai bine ca peneliștii să ceară în fiecare zi nu demisia lui Ponta, ci punerea lui Predoiu în funcția de prim-ministru. Mă rog, măcar câteva zile, până va apărea o înregistrare cu Atanasiu zicând că ei, vechii liberali, mai degrabă îl susțin pe plagiator decât pe sâsâit.
Mai mulți lideri PMP – mai mulți chiar și decât există în momentul ăsta membri PMP – au făcut un soi de miting în Piața Victoriei, împotriva lui Ponta. Jalnici cum îi știm, jandarmii au intervenit înainte de a se consuma momentul mult așteptat: spargerea porților Palatului Victoriei cu fruntea lui Dorel Onaca.







🙂 tare articol, ca de obicei
Ce tare !
Nu exista poza mai concludenta decat asta pentru definitia speciei de basisti, fotograful ar trebui sa primeasca un Pulitzer.
La stanga in plan secund, un pinguin care considera ca in romana a behait destul si e nevoie de un mesaj in engleza, evident pentru cei din-afara (crezand ca subtilitatea coloratiei albastre pentru inceputul fiecarui cuvant , va declansa preluarea mesajului pe facebook sau CNN si-o mica revolutie). Pastreaza aceeasi alura de frustrat care-o are cand se cearta cu vecinul pe locul de parcare din fata blocului.
Apoi imediat in fata lui, un grasunel c-un zambet tamp, genul de coleg de birou care miroase a transpiratie si insista sa te sufoce in spatiul de cafea cu discutii despre loviturile de stat, comunisti, Macovei..ma rog cam tot ce-ti poate face greata inainte de masa.
Langa el, fara dubiu avem o corporatista dura, probabil ceva logistician, privire taios/pierduta, genul de femeie care se inroseste cand vorbeste despre presedintele nostru cum ii spun ei , care sustine cu fermitate masurile corecte luate de PDL fara de care economia era in Burundi acum, care-a cumparat cu siguranta volumele tacutului inlocuitor al dl. basescu, si care s-a inscris in PMP ca sa ”schimbe” ceva. Evident nu reuseste decat sa-si enerveze sotul care profita de reuniunile PMP-istei pentru a iesi cu prietenii apolitici la o bere. Deci totusi e buna si ea la ceva.
Apoi in stanga avem cei 3 corifei prapastuiti , fosti PDL-isti, actuali PMP-isti, pupatori cu ardoare in dosurile Elenei cea prea inchisa si urmarita penal…ramasi in prezent fara scop/stapan. Ce face unul dintre ei ? Se crede cool imbracandu-se de la Muzeul Satului, sa demonstreze ca el din poporul autentic care cere apararea justitiei, statul de drept etc…Ce reuseste ? Sa arate ca Pacala.
Asta e imaginea . Astia sunt concetatenii nostrii. Sa ne spalam cu ei pe cap.