Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

RĂZVAN PETRESCU: „Nu se poate trăi în tensiune permanentă dacă vrei să n-o iei razna“

Zoom RĂZVAN PETRESCU: „Nu se poate trăi în tensiune permanentă dacă vrei să n-o iei razna“

Cu prozatorul și medicul Răzvan Petrescu despre Revoluția din 1989, despre războiul din Ucraina, despre inevitabilul Putin, despre dictatori în general și despre muzica pe care o pune pe Facebook atunci cînd, zice el, nu știe ce să scrie. Mă felicit că i-am luat acest interviu.

Cristian Teodorescu: Revoluția te-a găsit medic, în concediu la București. Ai trecut prin multe atunci, chiar și printre gloanțe. De cînd a început războiul din Ucraina ai avut vreun coșmar în care erai medic pe front?

Răzvan Petrescu: Aşa ştim noi, că eram la Bucureşti. De fapt mă aflam la Iaşi, aşteptînd cu un grup KGB semnalul de începere a Revoluţiei. „Din cauză că notabilităţile oraşului s-au trezit mahmure, nu au venit la ora stabilită, ci abia la 10, iar revoluţia a întîrziat cu o oră“, scria primarul Iaşiului în 1848. Fraza fără ghilimele şi acoperire a apărut în 1991 şi aparţine unui ofiţer al armatei române, de profesie istoric, în realitate informator al Securităţii. N-am visat că sînt medic pe front în Ucraina, ci soldat. Nu văd nimic în jur, sînt înconjurat de fum alb în plină zi, însă aud şuierat de gloanţe, explozii, ţipete. Mai ales ţipete.

C.T.: Cum vede medicul din tine invazia din Ucraina?

R.P.: Oroarea a venit din senin, se amplifică, parcă nu are sfîrşit. Mai mult decît orice, mă obsedează, mă dărîmă suferinţa oamenilor obişnuiţi, moartea lor complet neverosimilă, totul este la fel de stupefiant ca şi modu-n care continuă viaţa celorlalţi – mă refer la noi – sub ameninţarea unui război total, cu tabieturile, grijile, lucrurile noastre mărunte sau momentele frumoase, de parcă nu s-ar întîmpla nimic. Dar nici nu se poate trăi în tensiune permanentă dacă vrei să n-o iei razna. Totuşi mă tem de ce-i mai rău. Nu pentru mine. Ci pentru mica mea familie.

C.T.: Cum l-ai diagnostica pe Putin cînd îl vezi la televizor?

R.P.: Stare morbidă cu tulburări de afectivitate şi de comportament, dragoste şi admiraţie patologice faţă de propria persoană, cu lipsa totală a oricărei urme de empatie. Însă înainte de februarie 2022 nu observasem nimic din toate astea, doar mi-a displăcut profund personajul de la prima lui apariţie, pentru că orice agent al poliţiei secrete – indiferent de ţară – nu are cum, nu poate fi o persoană normală, de încredere, de fapt nu poate fi nici măcar om. În acest sens, exemplele sînt multe, amintesc cîteva: anul 2000, moartea celor 118 marinari ai submarinului Kursk. Dezastrul odată declanşat, Putinnu şi-a întrerupt concediul, ba chiar şi l-a prelungit cu o săptămînă, o perfectă demonstraţie pentru lumea întreagă despre cum îşi va conduce ţara. Lumea n-a văzut sau a simţit o durere fix în cot. Anul 2002: forţele speciale ruseşti rezolvă crîncena problemă a ocupării teatrului Dubrovka şi gazează atît teroriştii ceceni, cît şi mare parte din ostatici. Anul 2006: Aleksandr Litvinenko, fost colonel KGB, asasinat cu Poloniu 210 în capitala Angliei (avea dublă cetăţenie). The Royal Courts of Justice a dat verdictul abia în 2016: omor aprobat de Putin. Imediat, Vladimir a explicat public că „moartea oricărui om e o tragedie“. De-a lungul anilor au fost suprimaţi opozanţi de-ai lui şi diverşi oligarhi. Dacă de un fost KGB-ist şi de oligarhi (asasinaţi şi-n zilele noastre, unii cu familii cu tot) opiniei publice internaţionale nu-i pasă aproape deloc, poate ar fi fost normal să-i pese de cei treisprezece ziarişti ruşi ucişi. Dar n-a fost cazul, chiar dacă devenise clar că monstrul începea să mişte. Există o replică în Proiecţionistul lui Koncealovski, a unui personaj atît de bătrîn, încît nu doar moartea, ci şi KGB-ul uitase de el. Arată spre silueta întunecată a Kremlinului lui Stalin, o imensă masă neagră în care sclipeşte o singură luminiţă, şi-i spune interlocutorului: „Uite, vezi? Acolo stă Satana“. Noua ei întrupare, spre deosebire de Stalin, are porecle: în tinereţe, „Molia“. În zilele noastre, susţinătorii (unii dintre ei) îi spun „Cel întunecat“. Opozanţii – „Piticul demonic“. Dătătoare de fiori religioşi mi s-au părut imaginile în care fie asculta slujba de Crăciun, numai el singur cu doi popi, echipa de filmare şi cei patruzeci de mii de bodyguarzi căţăraţi pe biserică, fie se scufunda în apă rece de Bobotează şi, cum scotea capul din vălurele, cum îşi făcea o cruce mare, n-ai fi zis că Belzebut e atît de credincios.

C.T.: Cum reacționezi ca fost jurnalist cînd auzi ce spun propagandiștii lui Putin?

R.P.: Par demenţi. Sau nu-s demenţi, ci doar slugi abjecte bidimensionale. Însă nu ei ar fi problema, ci oameni ca Mihalkov, excelent regizor şi individ infect care, spre deosebire de Șişkin şi alţi mari artişti, susţine înfocat operaţiunea militară specială, ce ştiinţific sună, parc-ar fi o delicată şi ultraprecisă operaţie pe creier, în vreme ce Întunecatul mătură oraşe întregi de pe faţa pămîntului. Cineastul îl admiră mult pe Putin şi presupun că are credinţa că-i şi prieten cu el. Nu ştie că un narcisist nu are prieteni, nici nu vrea să aibă. Şi ce mîndru s-o fi simţit Nikita cînd i-a fost acordat anul trecut, de către „Kremlin“, titlul de Erou al Muncii… Cred că-i la fel de mulţumit şi pentru c-a fost scutit de simţul ridicolului, aşa c-a trimis o scrisoare Uniunii Europene, nervos că i s-a suspendat dreptul de a călători prin ţările UE, şi-a enumerat premiile, s-a lăudat cu milioanele de telespectatori, după care, la fel ca pianina mecanică din propriu-i film, a-nceput să înşire exact frazele Conducătorului despre nazişti ucraineni şi ruşi torturaţi deoarece au neveste ucrainene şi aşa mai departe şi mi-am amintit că l-am auzit pe sensibilul preşedinte spunînd „noi ajutăm oamenii din Ucraina“ tocmai cînd îi bombarda cu toată convingerea lui umanistă. Apoi un general american a precizat că Putin este un om raţional. Iar Zelenski, după ce a semnat actul ce prevede eliminarea rusei a şi românei din toate şcolile, a redevenit ceea ce a fost: un comediant care nu stîrneşte rîsul, un om straniu, căci nu i se pot nega meritele combative, spre deosebire de inamic, căruia i se poate nega orice cu excepţia mersului bombastic, de cuc, pe culoarele Kremlinului. Totuşi, repet, nu mă gîndesc mult la figurile publice, ci la oamenii simpli şi aruncaţi în aer, ucraineni şi soldaţi ruşi deopotrivă – făpturilor intelectuale care-i acuză pe ultimii că nu pun mîna pe ceainic ca să-l dea jos pe Putin le atrag atenţia că am trăit într-o dictatură şi, dacă lui Ceauşescu i s-ar fi năzărit să atace Bulgaria, ne-am fi înrolat din simplul motiv că în caz de refuz ne-ar fi împuşcat, ca să nu mai vorbesc de faptul că aceleaşi creaturi savante susţin de-un an că ruşii au avut dintotdeauna visuri imperiale, iar cînd spui „ruşi“ se înţelege că-i vorba de toţi, inclusiv Cehov şi Rahmaninov, lucru care-mi aminteşte de dobitocul de Confucius cînd afirma că fiecare popor îşi are conducătorii pe care-i merită. În nici un caz ruşii, după secole de suferinţe, nu-l merită pe ăsta de-acum. Nici noi nu ne-am meritat cizmarul paranoic. Nici haitienii pe Papa Doc sau dominicanii pe Trujillo şi tot aşa. Chinezul antic nu ştia ce vorbeşte, avea barbă.

C.T.: Ce te (mai) leagă de lumea în care trăim?

R.P.: Foarte puţine lucruri. Răsăritul soarelui, pe care nu-l văd din cauza blocurilor din faţă. Modul în care-mi depăşesc vecina ca să iau liftul înaintea ei (merge cu cadrul, nu-i greu să-mi reuşească isprava, însă îmi dă o mai mare speranţă de viaţă). Cîte o garoafă pe care-o fur din cimitir, filmele de dragoste din anii ’50 ca să plîng în faţa televizorului după ce m-am enervat tot în faţa lui, pentru că de obicei se termină cu o mică nuntă, cînd dănţuieşte Isaia.

C.T.: Fiindcă pe FB pui des muzică. O poză face cît o mie de cuvinte, se zice. Cîte cuvinte ascunzi în  muzicile alea?

R.P.: Pun des muzică pentru că nu ştiu ce să scriu. Sînt mii şi mii de scriitori excepţionali pe Facebook, nu-i pot întrece, nu am cum, mă doare şi spatele. De obicei, pun piesa care exprimă cel mai bine starea pe care-o am într-un anumit moment. De la o vreme, am mai mult stări clasice. Dar şi cîte una de tipul „God’s Gonna Cut You Down“, cu Johnny Cash. Jazz, mai puţin. Marii jazzmeni lasă impresia că se bucură atunci cînd cîntă, e deprimant. Se supără lumea, nu-mi mai dă laicuri, îmi pierd simţul orientării, ieri a fost dezvelit un bust al lui Stalin la Volgograd. Pun un Recviem.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Perinitza

    16 iulie 2024

    Îmi pun urechea la pămînt. Simt vina: aud cum se scumpește motorina. Un domn mi-așază, în genunchi, batista. Îmi vine să îl strig pe Burebista, că perinița el a inventat-o […]

  • Coaliția Nicu și Roboțel

    15 iulie 2024

    O nouă dihanie politică își ascute ghearele, gata să înșface România de beregată: tandemul Ciucă-Iohannis. Fioros prin ambiție, comic prin aerul de desen animat. Iohannis l-a luat pe Ciucă la […]

  • O, torna, torna, fratre

    9 iulie 2024

    O, torna, torna, fratre, întoarce-te din moarte, că maica o să-ți simtă-adierea de departe și-n frigul bănuielii o să-și sfîșie șalul, văzîndu-mă călare și-n locul tău doar calul. O, torna, […]

  • Pe culmile nerușinării

    8 iulie 2024

    Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria […]

  • În Bucovina nu mai cîntă cucu’

    2 iulie 2024

    Rusia-i moartă-n filmele rusești din care au zburat pe veci cocorii. În gara pentru doi nu mai găsești șine de zahăr candel, iluzorii. Că-n Marea de Azov două hamsii au […]

Editoriale
  • Perinitza

    16 iulie 2024

    Îmi pun urechea la pămînt. Simt vina: aud cum se scumpește motorina. Un domn mi-așază, în genunchi, batista. Îmi vine să îl strig pe Burebista, că perinița el a inventat-o […]

  • Coaliția Nicu și Roboțel

    15 iulie 2024

    O nouă dihanie politică își ascute ghearele, gata să înșface România de beregată: tandemul Ciucă-Iohannis. Fioros prin ambiție, comic prin aerul de desen animat. Iohannis l-a luat pe Ciucă la […]

  • O, torna, torna, fratre

    9 iulie 2024

    O, torna, torna, fratre, întoarce-te din moarte, că maica o să-ți simtă-adierea de departe și-n frigul bănuielii o să-și sfîșie șalul, văzîndu-mă călare și-n locul tău doar calul. O, torna, […]

  • Pe culmile nerușinării

    8 iulie 2024

    Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria […]

  • În Bucovina nu mai cîntă cucu’

    2 iulie 2024

    Rusia-i moartă-n filmele rusești din care au zburat pe veci cocorii. În gara pentru doi nu mai găsești șine de zahăr candel, iluzorii. Că-n Marea de Azov două hamsii au […]

  • Temutul trib al vînătorilor-culegători

    1 iulie 2024

    Echipa de hăitași organizată de Florian Coldea acționează în codru, în zona furtului de la stat. Vînează infractori bogați, mulți dintre ei îmbogățiți ca urmare a relațiilor cu SRI. Ani […]

bijuterii argint