Am văzut undeva următoarea interogație: Ce practici credeți că vor fi considerate barbare de către omenire peste o sută de ani, dintre chestiile care acum par ceva normal? Primele răspunsuri erau ceva evident: arderea combustibililor fosili și consumul de carne, cu toată industria barbară din jurul lui. Dar aș mai propune ceva pe această listă: reclamele. Mi se pare că e ceva revoltător în ideea că un lucru e cu atât mai bun cu cât e mai enervant, cu cât te deranjează mai mult. Pentru că la asta se reduc reclamele: ceva care să-ți atragă atenția, pentru ca un brand să-ți rămână în minte. Or, ca să-ți atragă atenția trebuie ca spotul ăla publicitar să fie memorabil. Iar memorabil poate să fie în două feluri: în bine sau în rău. E greu să faci o reclamă care să fie memorabilă în bine. Ea trebuie să te emoționeze, să te surprindă, să aibă la bază un mecanism ingenios, un final care te ia prin surprindere, o poantă pe care n-ai mai auzit-o pusă în imagini de care n-ai mai văzut. Pe scurt, e nevoie de multă muncă.
Dar ca să faci o reclamă memorabilă în sensul rău al cuvântului e cel mai ușor lucru din lume. Trebuie doar să fii enervant, lucru care îi e la îndemână oricărui om. Singura dificultate e să alegi în ce sens să devii enervant. O, ai atâtea posibilități! Poți să repeți obsesiv un cuvânt. Sau să faci rime antipatice. Sau să spui glume proaste și facile cu aerul că ești un geniu năstrușnic al comediei.
Sunt și aici câteva performanțe greu de egalat. E reclama cu „hemoroizii face bine“, de exemplu, care suprapune un nonsens peste un dezacord gramatical (o chestie dublu enervantă), doar ca să descoperi la final că era vorba de numele medicamentului (Hemoroeasy). Apoi, e reclama la Iberogast, în care se repetă de câteva ori denumirea medicamentului, de parcă n-ai fi auzit-o nici din prima, nici din a doua încercare. E, probabil, cel mai simplu scenariu de reclamă: „Iberogast. Iberogast. Iberogast“. Nu știi cât de bun e medicamentul, dar știi că există și, mai ales, știi cum se numește.
Oricum, reclamele astea enervante de pe TV au generat și un întreg gen jurnalistic, în care se încadrează și textul de față. E vorba de falsele cronici care deplâng lipsa de sens a clipurilor publicitare. Sunt comentarii de genul: „Băi, ai văzut reclama aia? Ce tâmpenie? N-are nici o noimă. E cea mai proastă reclamă pe care am văzut-o vreodată“. Dar, de fapt, nu, nu e, pentru că toată lumea vorbește despre ea și cât de enervantă e, în timp ce duce mai departe faima suplimentului pentru aciditate gastrică.
Mie nu-mi iese din minte o reclama antediluviana agramata: „Matiz. Micul, gigant” , de credeai ca e plătită de Gil sau de Cocoșatul
,,dezacord gramatical enervant” … cine se mai enerveaza d-le, cand il auzi la tot pasul? Ar fi trebuit deja sa se prinda si tot prostul cat de nocive au devenit ,,reclamele’’. Pe langa agresivitatea celor mari care vor sa vanda maximizat orice mizerie au mai venit si cu ,,ideea” de a face si mai praf consumatorul care mai are o fartama de opunere prin aranjarea ordini in care ruleaza. Ex. una la dulciuri iar urmatoarea la pasta de dinti (ar trebui sa se vanda la pachet, 2 in 1, uf ca le dau idei). Dar cel mai tare e ca ne ameninta cu ele! Vrei sa te uti la un videoclip? Ori imi platesti o suma de bani (,,abonament lunar’’ cica) ori iti dau o reclama obligatorie la inceputul clipului. Iar daca rezisti si nu marci banu’ o sa-ti dau 2 reclame …