Regele şi patria(rhul)

Absenţe grele de la discursul ţinut de Rege. Statul laic, modernizat de preşedinte după chipul şi asemănarea sa, a privit chiorîş toată ceremonia. Odată ce s-a stabilit pe linie de partid cine a trădat Romånia în 1947, premierul şi preşedinta Camerei Deputaţilor şi-au făcut de lucru pe la birou, adică pe bloguri şi pe Facebook. La o adică Boc, Anastase şi restul slugilor – mai treacă-meargă. Ei au lipsit cu motiv: să nu-l irite pe Băsescu, întemeietorul şi încălecătorul lor politic. Dar, de la eveniment au lipsit şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, adică delegaţii Împărăţiei Cereşti.

Regele e rege din acel impuls inexplicabil pe care îl sădeşte în popoare, triburi sau naţiuni religia. E o formă de manifestare socială a lui Dumnezeu, cu beneficii administrative. O teofanie cu amortizor, bună să ţină în frîu mulţimile puse pe harţă. Regele e, aşadar, în cele mai bune relaţii cu Dumnezeu Tatăl, iar acest lucru pare să fi scăpat Patriarhiei. La o adică nici n-ar fi de mirare fiindcă, de cînd cu noul ei manager, BOR a tratat Sfînta Treime doar ca procent minim în afacerile cu media şi cu cherestea. Preafericitul CEO Daniel, preocupat nu atît de criza sufletelor, cît de criza băncilor, şi-a cam întors privirea de la cele sfinte ca să şi-o pironească asupra celor rentabile. N-ar fi, aşadar, de mirare ca, luat cu bursa sfintelor moaşte şi cu falimentele imobiliare de la Muntele Athos, Dan Ilie Ciobotea să nu fi auzit vocea unui Dumnezeu dat cu volumul la minim, ca să nu se suprapună peste Money Channel.

Dar, de fapt, nu e vorba despre asta. Preafericitul nu e surd. Altminteri, în tinereţe, n-ar fi trecut proba fizică. Pur şi simplu, el şi înalţii prelaţi informatori ai Sfîntului Sinod au hotărît altfel. După cum spun oameni pricepuţi în ierarhiile ortodoxe, Regele Mihai e episcop auxiliar, însărcinat cu treburi din afară al României, e ultimul moştenitor viu al Bizanţului. Aceste titluri nu sînt doar simbolice, sînt şi concrete, pot fi palpate în protocoalele bisericeşti şi există la fel cum există regele însuşi. Mihai I de România e, nu doar unsul Domnului la un moment dat, ci şi coleg de breaslă cu mitropoliţii noştri din Sinod.

Ei bine, ştiind toate astea, preasfintele bărbi şi burţi ale puterii ortodoxe n-au catadixit să se arate de ziua lui. Şi vreţi să ştiţi de ce? E simplu şi îngrozitor.

Reţeaua galvanică a fostei Securităţi s-a pus la curent cu aspectul delicat imediat ce şeful statului laic a zis că el nu merge. O electricitate şerpuită a străbătut Sfîntul Sinod, s-a propagat prin nodurile acestei reţele de foşti informatori şi le-a sincronizat curbura coloanei. Mesajul nevrotic al căpitanului de la Anvers a fost receptat fără pierderi de toţi maiorii şi coloneii de la Contraspovedanie. Mitropoliţii turnători au bătut din călcîie şi şi-au mîngîiat pe sub sutană, conştiinţa şi epoleţii. În fruntea lor, Preafericitul Ciobotea, a tropăit şi el din ciubote. S-a împlinit voia domnului, a raportat el prin staţie. A domnului preşedinte.